în Centru

Această țară care moare de două ori pe an

Această țară care moare de două ori pe an

N-am sa înțeleg niciodată de ce toate sărbătorile naționale românești arată ca niște repetiții de înmormântare.

Coroane de flori, limbi de lemn si disonanțe cognitive. A, și animalul ăla mort care își trăiește veșnicia pe post de căciula prezidențială.

„România s-a născut la Iași”, spune un domn trist la tv. Privindu-l, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva e invers. Dacă nu cumva România moare în fiecare 24 ianuarie și 1 decembrie.

Te uiți la manifestările astea și ai senzația că urmărești niște rude plictisite, jenate și foarte interesate de testament. E așa o doza de ipocrizie și discurs in rigor mortis, încât ai senzația unei comedii absurde.

Doar bănuindu-i pe toți oficialii ăia loviți de sobrietate de un fabulos simț al umorului poți să găsești un rost acestor adunări nepopulare.

O fi de la vreme.

Privind întâmplarea de la Iași, mi-a trecut prin minte că așa trebuie să arate o sărbătoare sud-americană dacă toți participanții ar fi deportați la Vladivostok. O simulare a entuziasmului ale cărei origini nu le mai ținem minte exact, dar știm că așa trebuie să facem.

Nu aniversăm Mica Unire. Comemorăm vremuri improbabile în care bănuim că știam să ne bucurăm.

Romania n-o fi câștigat niciun razboi prin septembrie, așa? Poate, când e cald, suntem mai zglobii. Mai vioi. Mai creativi. Sau măcar mai puțin inutil-sobri.

Între timp, stați cu ochii pe Republica Moldova. Azi se anunță entertainment.