în Centru

Cartea e un obiect banal

Cartea e un obiect banal

Oricât aş încerca să înţeleg rostul a ceva numit „Ziua Internaţională a Cărţii”, nu reuşesc.

Să vorbeşti despre „Carte” cu gura plină şi privirea strălucindă, ca şi cum ai fost atins de graţie divină implică, imho, o doză de ridicol. Pot înţelege o zi de dedicată unui autor, dar nu una dedicată unui obiect.

Fetiş facil şi inutil dublat de un snobism de nivel minor.

Intră aici şi Mein Kampf? Dar Protocoalele Înţelepţilor Sionului? Dar cărţile lui George Copos? Le sărbătorim şi pe ele? Încurajăm lecturi de felul ăsta?  Dar pliantul Kaufland, ziarul cu cel mai mare tiraj în România în 2013, se califică?

Cartea e un obiect. Banal.

De când există Kindle, prefer ebook-urile. Personal n-aş avea cine ştie ce emoţie dacă toată producţia românească de tipărituri ar dispărea azi. Oricum e în contra-sincron cu orice se întâmplă în lume.

A nu se înţelege de aici că nu sunt autori români care imi plac şi pe care îi caut. Ba chiar plătesc pentru ceea ce produc oamenii aştia. Dar sunt puţini şi sunt convins că vor scrie în continuare, indiferent de mediul de publicare.

Ziua internaţională a cărţii e totuna cu ziua internaţională a cănilor. Sunt utile doar în măsura în care e util conţinutul.

În România, sărbătorim cartea golind-o de conţinut.

Vorbim prea puţin de deconectarea României de la marea literatură internaţională. Traduceri puţine, târzii şi, uneori, al naibii slabe. Invers, exporturile româneşti de literatură sunt minore. În ţară, Uniunea Scriitorilor e unul din sediile ridicolului naţional.

De asemenea, vorbim prea puţin despre selecţia de autori pe care elevii sunt obligaţi să îi asimileze în şcoală. O listă lungă de „clasici”, ucişi de predarea mecanică fără rost şi context. Iar cei mai vii dintre autori, cei care au contat în vreun fel în poza mare (avangardiştii de exemplu), sunt expediaţi jenat şi jenant într-o oră-doua de curs.

Dar facem asta:

Bucureştenii sunt provocaţi “să vină în număr cât mai mare, pentru a forma cel mai mare lanţ uman în onoarea cărţii”

Onoare cărţii!

Lanţul uman salvează România de incultură. Nu cred că există dovadă mai clară a insecurităţii a la roumaine decât recordurile astea tâmpite. Cel-mai-mare lanţ uman, teatrul cu cele mai multe săli, etc.

Pe de altă parte, tot azi e şi ziua drepturilor de autor*. Să felicităm, aşadar, organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor de autor, a căror preocupare unică e să strângă bani fără să dea mare lucru înapoi. Să felicităm şi editurile care lasă autorilor până în zece la sută din preţul de vânzare al unei cărţi, bani care, dacă sunt plăţiţi, sunt plătiţi în perioada care se scurge din prima marţi după publicare şi Sf. Aşteaptă.

E bine. Azi citim. Orice. Nediscriminatoriu. Necritic. Efectele le-om vedea mâine.

PS: *Nu, asta cu drepturile de autor nu era o trimitere la ştim-noi-cine.