în Centru

Cele o sută de zile ale preşedintelui

Cele o sută de zile ale preşedintelui

Pe pagina de Facebook a Klaus Iohannis a apărut un fel bilanţ video al primelor 100 de zile de mandat prezidenţial.

O înşiruire corectă şi plată de imagini cu dl Iohannis participând la evenimente publice şi întreţinându-se cu diverse persoane şi personalităţi.

Dacă ai răbdare să îl urmăreşti până la capăt şi dacă treci peste zâmbetul uneori stingher al protagonistului, filmuleţul îţi lasă senzaţia că preşedintele României este un domn bine intenţionat şi cumva potrivit funcţiei. Probabil aşa şi e. Un preşedinte normal care spune şi face lucruri normale pentru oameni normali în vremuri normale.

Am citit în ultimele luni multe analize legate de zilele de început de mandat ale domnului Iohannis. Sintetizate, cele mai importante observaţiil ae comentatorilor ar fi cam aşa:

– Klaus Iohannis e mai degrabă un jucător instituţional. un om al sistemului care joacă în interiorul sistemului

– Are obiective pe termen mediu şi lung

– Orientarea pe aceste obiective îl face pe preşedinte să pară uneori inadecvat, reactiv şi ineficient

– Dă senzaţia că e incapabil să sesizeze mizele

– Pare prins într-o capcană fără ieşire. Parlamentul, în întregul lui, îl ignoră, partidele îl privesc cu suspiciune.

– Pe fondul ăsta, PSD îşi vede în continuare de agenda proprie, care e doar parţial  în interesul publicului, PNL e mediocru şi dezorientat (felul în care ratează dezbateri publice majore e stupefiant).

klau

Domnul Iohannis e un om normal. Dar vremurile nu-s.

Toamna trecută Klaus Iohannis a ajuns la Cotroceni pe un val de furie. Acum pare să nu reuşească să navigheze mai departe. Senzaţia de inadecvare de care vorbeam mai sus  îi macină încet-încet reputaţia. Sigur că are încă cifre bune în sondaje şi e prea devreme pentru nominalizarea la premiul Emil Constantinescu pentru lideri inutili şi dezamăgire dar, fără o îndreptare a cursului, într-acolo merge.

Sunt oameni care spun că societatea aşteapta un Traian Băsescu mai civilizat.

Nu sunt sigur că de aşa ceva e vorba, dar sunt sigur că societatea n-a uitat care este politicianul cu cele mai multe voturi adunate în dreptul numelui său. Şi probabil vrea mai multă fermitate din partea omului investit cu atâta încredere.

Limba română nu are un sinonim exact pentru englezescul leadership. Klaus Iohannis e obligat totuşi să îl găsească.

Altfel o să rămână doar un alt preşedinte din timpul lui Victor Ponta.

(sursă foto)