în Centru

Connect-R feat Ana Blandiana

Connect-R feat Ana Blandiana

Mi se pare irezistibilă combinaţia. De un postmodernism absolut improbabil şi atrăgător. Extras din videoul de mai jos:

Nu-s multe de spus despre campania asta.
Cred în continuare că statul român e supus unei presiuni absurde din partea creştinilor de toate nuanţele şi culorile. Se scot bani din bugetele publice de teama preoţilor, pastorilor şi altor şefi de turmă agresivi şi degrabă ameninţători cu iadul sau cu votul contra. Se vor mai scoate. E o bătălie pierdută. Ce n-am să înţeleg niciodată, este de ce se iau banii ăştia din coşul comun şi nu din salariile fiecăruia dintre cei care vor să construiască catedrale.
Neliberal. Neonest. Neplăcut.

 

Ora de religie e parte din această bătălie pierdută, indiferent de o decizie sau alta a CCR. Se fac presiuni pentru ca statul să sprijine o specie de îndoctrinare ridicolă dar deloc naivă. Şi când spun asta mă gândesc, mă veţi ierta, la un citat atribuit lui Adolf Hitler. Sună cam aşa:
When an opponent declares, „I will not come over to your side,” I calmly say, „Your child belongs to us already… What are you? You will pass on. Your descendants, however, now stand in the new camp. In a short time they will know nothing else but this new community
Ceea ce fac bisericile care vampirizeaza bugetele şi sistemul de învăţământ public e să îşi asigure viitorul. Viitorii creştini militanţi sunt pregătiţi cu ajutorul statului român. Când vor fi mari, în poziţii de decizie, copiii de azi vor construi la rându-le catedrale. Din banii lor şi ai altora care n-au fost niciodată întrebaţi.
Între timp, nu rămâne decât să constatăm apropierea dintre Ana Blandiana şi Dan Puric. Acolo nu e nimic postmodern şi atrăgător, doar beznă scumpă. Iar asocierile astea, insuficient analizate spun mai multe despre România decât toate truismele pe care le folosim de obicei pentru a întelege şi defini România.
Măcar Connect-R e simpatic. Puric nu.
Notă: niciun miel nu a fost sacrificat pentru ca acest post să fie scris, citit sau distribuit. Oricine se asociază cu idei precum cele de mai sus îşi riscă locul în rai şi pierderea prietenului imaginar. Aţi fost avertizaţi!