în Centru

Cum câștigă Orban

Cum câștigă Orban

Premierul Ungariei are ceva de drama-queen in el. De ani de zile pare că n-are altă preocupare decât să ultragieze Europa și, pe alocuri, Statele Unite. Atunci când încearcă să își subordoneze Banca Națională, când transformă creditele în franci elvețieni în credite în forinți, când elimină aproape în totalitate presa liberă sau când emite zgomote prietenoase în direcția Moscovei.

Apoi își creează o imagine de victimă a liberalilor și martir, după caz, al luptei pentru bunăstarea ungurilor, al apărării civilizației șamd

Vara asta, într-o întâlnire la Bruxelles, Jean Claude Juncker îl primea pe Viktor Orban râzând. „Vine dictatorul:”

În timp ce scriu asta, șeful Comisiei Curopene ține un discurs în fața Parlamentului European și a întregii lumi pe tema refugiaților. I-a mai pierit simțul umorului. Face figura unui politician resposabil, uman și îngrijorat. Probabil că așa și e, nu despre el vreau să vorbesc acum.

Mesajul lui poate fi sintetizat într-o singură propoziție: „Europa nu e într-o situație bună„.

Probabil că și-ar fi dat seama mai devreme că lucrurile nu merg bine, dacă era mai atent la deriva lui Orban. Și el, și Partidul Popular European din care amândoi fac parte. Dincolo de mici bancuri, Orban nu a fost încă atins nici cu o petală. Discursul critic la adresa lui a fost lăsat pe seama presei internaționale. Atâta cât mai e, cel maghiar s-a refugiat pe bloguri ca Hungarian Spectrum.

Vă mai amintiți de Jorg Haider și izolarea Austriei? Ei bine, situația nu se va repeta în Ungaria. Nu numai că Orban joacă alt joc, mai inteligent, dar și timpurile sunt altele.

De ani buni de zile „Viktatorul” testează limitele Europei, ale Statelor Unite, ale FMI și ale oricui îi stă în cale. Practică cu multă măiestrie un dublu discurs care îi permite să guverneze nesancționat. Dă înapoi când simte pericolul (cum a fost cazul, parțial, atunci când a încercat să își subordoneze banca națională) dar trece peste adversari când îi simte slabi.

Coloșii se mișcă greu și sunt meschini. Asta a înțeles Orban și asta folosește.

Știți care e ironia? Câștigă. Orban invalidează, deocamdată, teoria care spune că ieșirea din consensul occidental se lasă cu urmări neplăcute.

Atunci când a obligat băncile să treacă creditele în forinți, mai toți analiștii financiari au prevăzut un exod al băncilor străine și o prăbușirea a sectorului financiar cu consecințe grave pentru Ungaria.

Câteva luni mai târziu:

Orban in November forced Hungarian banks to make financial arrangements to convert 3.3 trillion forint ($12 billion) in foreign-currency mortgages, overwhelmingly denominated in Swiss francs, into local currency. The move, to be completed this year, prevented a 700 billion-forint jump in household debt when the Swiss National Bank set the franc free yesterday, Hungary’s monetary authority said.

“This was top notch,” Laszlo Szabo, president of Budapest-based Concorde Asset Management, which manages $1.9 billion in assets, said by e-mail. “We may often criticize the Hungarian government and central bank, but this is the time to congratulate them for the incredible timing.”

Bloomberg

Pe scurt, Orban a dat lovitura. A produs o politică publică în interesul cetățenilor și a prevenit o catastrofă. Inteligență? Noroc? E prea devreme. Cert e că la scurtă vreme apăreau idei asemănătoare în România și Polonia.

Citatul de mai sus vine de la același Bloomberg care zilele astea dă cu el de pământ, alături de mulți alții, din cauza comportamentului dizgrațios al guvernului ungar față de refugiații sirieni. Atenție la semnătura textului din ultimul link. E „Editorial Board” ceea ce îl face mai greu decât un comentariu oarecare.

Și ajungem la refugiați. Cine a avut răbdare să urmărească acțiunea forțelor de ordine din Ungaria a observat probabil că se comportă ca o adunătură de bătuți în cap. De la un moment la altul par să execute ordinele unui schizoid.

Ba îi lasă să treacă granița, ba îi opresc. Le dau voie în gări, apoi opresc trenurile. Apoi le dau voie iar. Îi urcă în vagoane spre Austria după care se răzgândesc și vor să îi „proceseze”. (Așa se explică și imaginea aceea cu un sirian refuzând apă. Oamenii ăia sunt speriați de guvernul ungar și exasperați. Poate că le e sete sau poate că nu, sigur e că nu vor să fie legați de glia Panoniei sau deportați).

Regret să îi dezamăgesc pe cei vor neapărat să îl ponegrească pe Orban, dar ungurii nu au fost violenți până acum. Doar inumani din calcul rece.

Spun asta pentru că văd explicația acestui comportament este în zona politică. Nu, polițiștii unguri nu au luat-o razna. Avem de-a face cu tactică de descurajare a refugiaților pusă la cale de un guvern care știe prea bine că o filmare cu un telefon mobil ar putea să transforme tot FIDESZ-ul în partidul-paria al Europei iar pentru Orban ar însemna sfârșitul călătoriilor la Bruxelles.

Poliția ungară îi sperie și obosește pe refugiați, dar nu îi bate și nu îi trimite la pușcărie. Mesajul lor e pentru cei care se pregătesc să vină. De fapt, cei aflați deja pe teritoriul Ungariei au câștigat deja la loteria bejeniei. Cât despre unguri, ei așteaptă să termine zidul de la granița cu Serbia. Nu mai e mult. Vor opri valul de refugiați sau, în cel mai rău caz, vor opri această rută. Vor „salva” Europa.

Orban luptă pe mai multe fronturi. Mai întâi pe cel național. Are ambiții să rămână premier iar extrema dreaptă îi suflă în ceafă. Reuters observa că nu s-au făcut publice sondaje de la debutul crizei refugiaților. Înainte de ea, FIDESZ avea 21 la sută în intențiile de vot. Conducea dar diferența față de Jobbik era mică, de doar trei procente. 45 la sută (uriaș procent) sunt nehotărâți. Pentru ei se duce bătălia. Ca și Sarkozy, sau alți reprezentanți ai dreptei la vremea lor, Orban încearcă să capteze electoratul naționalist, de orice nuanță. Pericolul este real.

Alt front este cel european. Ungaria nici nu poate, nici nu vrea să se descurce singură. Vrea ajutor, vrea bani, vrea să i se spună: „ai avut dreptate”. Din nou, cu o secundă înaintea timpului istoric, Orban avertiza de ceva vreme că problema asta o să vină. În felul lui de provincial xenofob, dar anul trecut o făcea deja. Tot la Bruxelles, Orban mai are un argument greu de ignorat. Plecarea lui înseamnă venirea lui Gabor Vona. Ironic cumva, Orban sugerează Europei că el este șansa pentru evitarea extremei drepte.

Cred că fix azi, Gabor Vona e cel mai bine descris amintind un singur detaliu. Ați văzut-o pe fata asta?

Până ieri era angajată la o televiziune a Jobbik. Ca și în România, uneori idioții toxici au televiziuni. Angajații înternalizează discursul cum pot și ei mai bine.

Un alt teren pe care joacă Orban este cel al valorilor. Anticipează și augmentează frici reale. Din nou, mai devreme decât alții, Orban este războinicul cultural al Europei. Insist, a fost primul care a avertizat asupra crizei  și a făcut-o în termeni categorici.

“States that follow the liberal understanding support immigration, and after great debates EU documents mostly represent this kind of understanding. We are at the point where not only legal but illegal migrants have certain rights.” He added that

“In certain media reports I see illegal immigrants holding up a sign reading ‘I’m not a crime’’. But they really are a crime. There are rules that tell you how you can legally enter a country, and if somebody does not follow them, then he violates the law. So the kind of thinking excusing such activities based on some kind of moral grounds is a completely liberal attitude in today’s Europe and profoundly differs from our understanding of the matter”.

Sardonic, Orban folosește în discursul său anti-Bruxelles și anti-refugiați unul dintre argumentele cele mai dragi Europei: respectarea regulilor. Cum poți să îl acuzi că e inuman când el nu face decât să încerce să respecte reguli stabilite inclusiv la Bruxelles. Aproape amuzant.

E singurul politician care, în timp ce conduce un guvern, își permite să vorbească despre o civilizație europeană neinclusivă. Una ale cărei resurse sunt limitate și rezervate celor care au avut privilegiul să se nască europeni. Mulți preferă să nu facă legături dar eu aș observa o linie comună între Orban și cei 300.000 de demonstranți din liberala și seculara Franță care au umplut străzile Parisului acum doi ani, nemulțumiți de o lege în favoarea comunității gay.

„Vremea democrației liberale a trecut”, spunea Viktatorul acum un an la Tușnad. E vremea iliberalilor, a aliberalilor, a non-liberalilor, depinde de unde privești.

Un discurs care prinde, perfid, rădăcini și în România unde simțul civic e augmentat de DNA, pentru că nu prea mai are cine să o facă.

Orban, fostull liberal – actualul cruciat,  e mai mult decât un șef de guvern dintr-o țară mică cu ambiții prea mari. Orban e simptom și consecință a discursului tern, non-conflictual și consensual al elitelor europene. La Bruxelles s-au făcut că nu îl aud, că nu îl înțeleg prea bine, că nu pricep de ce Orban există, că e prea mic ca să conteze.  Dar el continuă să existe și să prospere politic, amintindu-le europenilor, prin simpla prezență, că l-au tolerat până când a devenit de neînlocuit.

De ce câștigă Orban? Pentru că dă dovadă de vitalitate. Pentru că e alert și oportunist. Pentru că e întotdeauna cu o secundă mai devreme acolo unde discursul mainstream nu e. Pentru că, toropită de prosperitate sau autosuficiență, Europa nu vrea dureri de cap.

Oricât nu le place europenilor, parte din coordonatele pe care se duce discursul despre refugiați acum au fost trasate de micuțul ambițios de la Budapesta.

Azi sunt refugiații, ieri au fost Ucraina și Grecia. Toate rezoluțiile europene au mers spre amânare. Așa cum arată situația acum, Europa amână iar. Discursul de mai devreme lui Juncker nu a convins. Deja se aud zgomote dezaprobatoare din toate părțile.

Comisia Europeană nu convinge și nu unește. Și știe asta. Ca să îl citez din nou pe șeful ei, e prea puțină Europă și prea puțină Uniune în Uniunea Europeană. Ar fi și greu să fie altfel câtă vreme nimeni nu privește mai departe de ziua de mâine.

O face Orban pentru ei.

Partea tristă e nu numai că Orban e inevitabil. Ci că s-ar putea să obosească la un moment dat. Sau să îl trădeze instinctul ăla fabulos care l-a ținut în viață până acum.

Oare ce crede Gabor Vona despre viitorul Europei? Despre situația ei?