în Centru

Cum e turcul e și DIICOT-ul

Cum e turcul e și DIICOT-ul

Mi-am pierdut câteva minute din viață căutând exemple de jurnaliști ajunși în situația lui Stuart Ramsay de la Sky News care tocmai a fost pus sub urmărire penală de autoritățile române pentru că a realizat un reportaj care documenta traficul de arme în România.

Am găsit așa

Un olandez acuzat de turci în 2015 că răspândește propagandă a teroriștilor. În fapt, olandezul avusese îndrăzneala să scrie despre kurzi din alt punct de vedere decât cel al guvernului de la Ankara. Același guvern care se dă zilele astea în stambă arestând zeci de mii de oameni după criterii numai de el știute.

A Turkish court will try a Dutch journalist on charges she disseminated „terrorist propaganda.” The indictment could further strain relations between Ankara and Brussels and raise concerns that state pressure on journalists is extending to foreign journalists working in Turkey

În 2009, alt stat recunoscut pentru fermitatea cu care apără drepturile omului și inteligența persuasivă cu care își protejează interesele naționale aresta două jurnaliste americane. Mă refer, evident, la Coreea de Nord. Povestea e relativ complicată iar organizația Reporteri fără Frontiere susținea că cele două ar fi fost răpite de pe teritoriu chinez, undeva la granița dintre cele două state.  

Condamnate la 12 ani de muncă silnică, jurnalistele au fost eliberate doar după ce intervenția fostului președinte american Bill Clinton care a acceptat, la cererea coreenilor, să facă o călătorie la Phenian, unde are probabil foarte mulți fani. Mai multe detalii aici.

Avem apoi un exemplu din Kazahstan (țara aceea de unde vine Borat). Aici, procurorii, o secundă mai inteligenți decât cei din țara în care Borat și-a filmat năzbâtiile, au numit jurnaliștii străini „răufăcători” dar nu au îndrăznit totuși să îi trimită în instanță. Norocul ăsta nu l-au avut amărâții locali care au furnizat informații către Associated Press și alte outlet-uri de presă. Situația e similară cumva celei din România unde indigenii sunt la pușcărie iar străinii făcuți praf prin comunicate oficiale.

The prosecutor general’s office was unable immediately to explain why the indictment referred to the foreign journalists as „evil-doers”.

Sunt și alte exemple. În general, ele vin de prin state cu self-esteemul zguduit și ai căror conducători au probleme de legitimitate. Dictatori și dictaturi. Țările astea au o chestie în comun, indiferent de ideologia care se întâmplă să le justifice faptele. Toate au senzația că există o conspirație mondială care urmărește să le păteze reputația și să le afecteze demnitatea. Întrebarea mea e: ce caută România între ele?  România care, pe vremea când era Coreea de Nord în gând și faptă, aranja plasarea de bombe la posturi de radio străine își poate permite să se lanseze în anchete stupide de orgoliu? Întreb doar.

Mai departe, cine face deservicii mai mari imaginii României, un jurnalist oarecare sau o instituție de forță a statului român care aplică selectiv un articol de Cod Penal (404), util cel mult în vremuri de război sau în situații  de criză cu adevărat grave?  Ca o paranteză, 404 e egal pe web cu un cod de eroare. Poate și aici e cazul.

Și, pentru că tot suntem la capitolul ăsta, nu poți să nu te gândești care naiba fibră sensibilă a atins Ramsay cu reportajul lui trist despre presupusul trafic de arme. Are România o problemă cu așa ceva? Are?

Nu am scris textul ăsta pentru a-i lui apărarea lui Ramsay. Se poate apăra singur și, pe parcurs, își poate adăuga o poveste interesantă pe care să o spună la bere. Titlu provizoriu: „Cum era să fiu arestat de niște sovietici”.

Problema cu reportajul lui Ramsey e, cel mult, una de etică jurnalistică. Și asta doar în cazul în care, până la urmă, se confirmă că omul a fost un pic mai creativ decât spun normele profesiei. Insist asupra acestui detaliu, care a scăpat mai puțin menționat în tot brouhaha-ul provocat de procurori: nu știm cine are dreptate. Deocamdată avem două variante care se contrazic.

Dați-vă un pas în spate și conspirația sugerată de DIICOT o să fie mai puțin evidentă. Cei trei colaboratori români ai Sky News care îl acuză pe Ramsey de falsificare sunt în beciul procuraturii și riscă să rămână acolo pentru multă vreme. Ăsta e un stimul greu de ignorat atunci când procurorul își începe întrebările cu „Nu-i așa că…?”

Long story short: DIICOT nu este organism de validare a producțiilor jurnalistice. Nici instanță competentă să judece deontologia. Asta e treaba altora.

Iar statul român, dacă dorea să nu fie asociat în texte ca ăsta cu Coreea de Nord, putea foarte simplu să își prezinte cazul. Sunt sigur că ar fi fost preluat de presa britanică, care nu face economie de resurse când e vorba de a scoate în evidență tâmpeniile concurenței (Cine are răbdare să citească, să caute detalii despre News of the World. Ziarul nu albumul Queen).

Am scris textul ăsta pentru că interpretez heirupismul DIICOT ca pe un semnal îngrijorător pentru ceea ce se petrece prin mințile procurorilor și politicienilor români. Încet-încet cădem înapoi în groapa provinciei brutale din care tot încercăm să ne ridicăm. Începem (iar) să justificăm eșecurile românești dând vina pe străini. Imaginea proastă a României vine din incompetența și reaua voință a autorităților ei, nu din relatări jurnalistice, mai mult sau mai puțin reușite.

Pe când o arestare pentru delict de opinie, dragă DIICOT?

 

PS Nu vă mai consolați cu ideea că Sky News e televiziune tabloid și aparține familiei Murdoch. Sky News nu e România TV.