în Centru

Cum să fii decent după ce ai comis o tâmpenie

Cum să fii decent după ce ai comis o tâmpenie

Actualizare: a ales varianta 4. Bun și așa.

Unul dintre candidații la Primăria Capitalei a reușit astăzi să enerveze serios o parte din bucureșteni.

Omul, aflat într-o campanie permanentă (probabil scumpă) și foarte insistentă, încearcă să pună subiecte pe agendă. Asta fac candidații în general.

Azi, domnul amintit a vorbit despre clădirile expuse riscului seismic – o problemă reală și gravă a Bucureștiului.  Însă felul în care a făcut-o a provocat un semnificativ val de furie. Acest text al lui Andrei si varianta actualizată a unui text mai vechi de-al Simonei sunt o măsură bună de evaluat nervii. Eu zic că nu-s puțini.

O explicație pentru inabilitatea (vedeți ce politicos sunt?) candidatului ar putea fi asta.  E posibil, așa cum sugerează Vali, ca omul să își fi ignorat consultanții. N-ar fi chiar neauzit.

Eu am altă nelămurire. Sunt trecute deja niște ore bune și, din partea candidatului, nu am văzut niciun fel de reacție în care să fie admisă vreo greșeală și, eventual, transmise niște scuze.

Ce ar putea face candidatul:

– Să admită că pur și simplu a sărit calul și face îngrozitor de mult rău PNL-ului: Îmi cer scuze familiilor victimelor, cetățenilor orașului și simpatizanților PNL pe care i-am pus într-o poziție jenantă și indefensibilă. Mă retrag din cursa electorală”

– Să admită că a greșit și să anunțe o donație semnificativă către spitalul de arși: „Nu pot să repar ofensa, dar pot să fac ceva bun. Un sfert dintre acțiunile astea vor merge către un fond umanitar de urgență ce va fi administrat ca un business ale cărui profituri vor merge către spitalele Bucureștiului. O să îl numim Fondul Respect”

– Să admită că a greșit și să se angajeze că nu va depăși pe perioada campaniei baremurile legale de finanțare: „Îmi cer scuze și vă promit o campanie decentă. Când am să îmi știu contracandidații o să le propun să semnăm cu toții un document care ne obligă să ducem campania doar la nivelul celui mai puțin bogat dintre noi. Așa aratăm că e o competiție de idei și proiecte nu una financiară”

– Să admită că a greșit.

Vom vedea mai târziu dacă a și înțeles.