în Centru

Despre curieri și influența lor majoră asupra zenului

Despre curieri și influența lor majoră asupra zenului

Scena unu

Eu. Acasă. Pun mâna pe telefon:

Bună ziua, am nevoie de serviciile dvs. Vreau să trimit un plic.

Sigur, zice vocea bărboasă de pe partea cealaltă a conversației. Când sunteți acasă?

Încerc să îmi fac programul cum vă e dvs mai ușor, spun eu prietenos.

E ok dacă preluăm între 12.00 și 14.00?

E perfect, zic mulțumit.

A doua zi îmi aranjez cumva programul să fiu acasă la ora de preluare.

Am un pic de treabă cinci bulevarde mai încolo. E dimineață. Până vine urmașul lui Hermes mai am timp. Sună telefonul.

Bună ziua, sunt la ușă.

Serios, zic eu răzând pe jumătate. Și? E totul ok? Habar nu am cu cine vorbesc...

De la firma X, domnule, zice ăla ritos.

Se face lumină. Mă uit speriat la ceas. Ce dracu’ am făcut? Trebuia să fiu acasă la 12.00.

E 10.37 punct. P…a mă-tii de spațiutimp.

Mă redresez:

Trebuia să veniți la 12.00 cel mai devreme

Dar am venit acum, zice ferm comisionarul și îmi lasă senzația aia că am făcut ceva rău.

Încep să mă enervez.

Maestro, am sunat la voi și am convenit un lucru. Te aștept la 12.00. N-ai decât să stai la ușă până atunci, nu o să o iau la fugă peste oraș doar pentru că ție nu-ți place compania ușii.

Ăla se înmoaie brusc. Mă întrerupe cu o voce ușor plângăreață:

Știți, nu eu fac traseul

Mă înmoi și eu.

Bine. N-am cum să ajung. Te rog, întoarce-te când ai drum prin cartier. Stau acasă toată ziua și te aștept.Plicul ăla trebuie trimis azi.

Așa o să fac.

Așa a făcut. Plicul a ajuns.

Scena doi

Magazin de lucruri mari și mici, toate imposibil de montat. Lucrarea Satanei.

Faceți livrări?

Facem.

Îmi explică procedura.

Mă duc cuminte-ochelarist predau materialele Satanei la domnii amabili de la livrări. Le dau adresa și ei întreabă:

Sâmbătă, între 12.00 și 19.00 e ok dacă vin băieții?

„Băieții”. E un soi de familiaritate aici, altminteri în regulă. Dar am învățat deja că nu e bine să fii prietenos. Mârâi un pic:

Cam mare intervalul.

Fac repede un calcul și decid că mârâi degeaba. Nu o să le schimb eu astora programul. Sunt prea mic ca să lupt cu mafia suedeză a rumegușului prelucrat.

E ok, spun mai tare, cu speranță în voce.

Domnul notează profesionist ceva pe o hârtie. Mi-o dă și trece la doamna care cumpărase tot raionul de decorațiuni interioare.

Plec.

Sâmbătă, ora 16.00. Telefon.

Bună ziua, de la Rumeguș Suedez suntem. Sunteți acasă pe la 21.00?

Îmi trece viața prin fața ochilor. La 21.00 trebuia să fiu deja la a doua bere cu niște prieteni. Inventariez conversațiile pe care nu o să le am, număr bancurile pe care o să le pierd, încerc să estimez informațiile pe care nu o să le aflu.

Vă aștept de la 14.00 și termenul limită era 19.00

Suntem foarte aglomerați, zice vocea martorului Satanei Suedeze. E neutru și fără nicio șansă pentru mine.

Mă resemnez:

Vă aștept.

Vine la 21.00. Mai e unul cu el. Sunt zglobii, glumeți, prietenoși și eficienți. Cum să te superi pe ei?

Scena trei

Notă: Pentru safety, o parte din corespondență o primesc pe adresa maică-mii. Așa știu sigur că plicurile alea ajung la mine. Credința asta mi-a fost zdruncinată un pic:

Telefon.

Bună ziua, aveți un plic.

Când ajungeți?

În cinci minute.

Ok, nu o să fiu eu acolo dar e maică-mea. Vă rog să i-l dați ei.

Sigur

Sun mama din dotare și o anunț.

Trec 10 minute.

Mama mea proprie și personală mă sună și spune că n-a venit nimeni. În timp ce vorbeam, sună eficientul.

Nu răspunde, dom’le, nimeni.

Ă?

Cum nu răspunde nimeni? Tocmai vorbeam cu maică-mea

Ăla devine serios. Adică cum îi pun eu la îndoială capacitatea nemediată de percepție a realității?

Nu e nimeni

Înainte să apuc să mai spun ceva mă anunță repezit că îl lasă în cutia poștală și își vede de drum.

Telefon la mama proprie. Mama e draguță și coboară la cutia poștală. Nimic. Nada. Zero. Cutia poștală îi returnează un 404 fără drept de replică.

Iar mă enervez. Pun mâna pe telefon.

Nu e nimic în cutia poștală, zic fără să mai salut.

Omul pare să înțeleagă că are o problemă. Bâlbâie ceva ininteligibil. Procesez repede. Chiar aveam nevoie de conținutul acelui plic.

Te rog, mai citește o dată adresa de livrare de pe chitanța aia.

București, sector 3, Str X, numărul…..pauză

Numărul, insist eu sumbru

Aoleoooo, e șase nu nu nouă.

-…

Mă duc acum să o scot din cutia poștală.

Închide. Eu rămân perplex. Ăsta o să hăckuiască cutia poștală a unui nevinovat.

Exact asta face.

După zece minute, mama mă anunță un pic îngrijorată, un pic triumfătoare că am un plic. Rupt. Hacker-ul irl a trebuit probabil să agațe plicul cu vreo sârmă. Dar îl am. Conținutul e intact.

Concluzie

Toate astea mi s-au întâmplat într-o săptămână. Sunt o mulțime de lucruri pe care le-aș putea spune aici. Despre firmele de curierat, despre cultura punctualității, despre cuvântul dat blabla.

Dar nu o să o fac.

Mă gândesc să trec la budism. Om-mani-padme-hum!