în Centru

Dracu’ la greci

Dracu’ la greci

Văzută din România, criza din Grecia arată a film prost în care nu-s nuanţe de gri. O sa mă abţin de la a-mi da cu părerea asupra detaliilor tehnice. Sunt alţii mai pricepuţi ca mine,  mai aproape de evenimente și care o fac mai competent. Domnul ăsta de exemplu.

Reţin asta:

The normal receptors for information do not work in Greece. The press and TV are owned by billionaires. Not unusual, but in Greeece there’s no regulation, so the incessant talk channels – which pay no tax, and no licence fees for the airwaves – will simply churn out a bleach-blond version of what their bosses want to hear.

Most Greeks, including all those inclined to vote No in the referendum, have mentally switched off from the mainstream media.

Instead this will be a battle of rumour, emotion, mass rallies and iconic speeches.

Pe româneşte, media greceşti, al căror rol e esenţial în formarea opiniei publice, trăiesc într-o realitate paralelă. Dominată de patroni cinici şi populată de ziarişti-dronă, presa a încetat să îşi aducă vreo contribuţie utilă la dezbaterea publică. Sună cunoscut, nu?

Locul ei a fost luat de grupuri informale şi adunări publice. Ca acum 2000 de ani.

Mai e şi asta:

No less delusional is the position of the Greek right. When they say “We want Europe” what they mean is: we want Europe to go on ignoring corruption, tax evasion and oligarchy on a grand scale, and to go on crashing our economy at the expense of the poor. We want, in effect, says the Yes campaign, the Europe that caused the problem.

Though they’ll join the Yes movement, many Western-educated professionals and business people will do so warily because of this.

Pasajul de mai sus se referă la yuppies, dar e probabil valabil pentru orice om de bun simţ. Să te alături taberei „pro-europene”, aşa cum arată astăzi, e similar cu a înghiţi o broască râioasă. O înghiţi dacă trebuie, dar te vei întreba mereu dacă a meritat. Din nou, parcă mai ştim poza asta de undeva, nu?

Altfel spus, grecii sunt prizonieri. Între efortul noii stângi a lui Tsipras care dă semne că şi-a ales o luptă pe care nu poate să o ducă şi partidele tradiţionale care nu vor, în fapt, decât o întoarcere la vremurile bune în care puteau devaliza bugetele publice, grecul generic n-are nimic de ales. Maximum, nuanţele declinului, nu şi sensul în care merge ţara.

A la roumaine

Situaţia asta, pentru care grecii de rând nu sunt vinovaţi, face reacţiile de pe aici cu atât mai ridicole:

Prima şi cea mai des întâlnită sună cam aşa: „Plătiţi, bă, leneşii dracului. Aţi frecat-o pe banii noştri şi acum nu vreţi să achitaţi nota”. Asta e un soi de aroganţă inutilă care, poate, le e permisă germanilor. Nu şi unora care trăiesc într-o ţară în care a devenit banal prejudiciul de peste o sută de milioane de euro din bani publici.

Noi când am avut datorii le-am plătit fără să jelim atât„. Ba ne-am plâns. Mult. Şi, când n-am mai suportat, am împuşcat un preşedinte. Asta nu a împiedicat guvernul ca 20 de ani mai târziu să impună un program brutal de austeritate al cărui singur rezultat verificabil e ascensiunea unui tip special de populişti, a căror rapacitate e egalată doar de puterea de disimulare şi disperarea penibilă cu care se agaţă de putere.

Mai e una, tot din categoria „rigoare fiscală a la roumaine”: „dă-i dracu’ de evazionişti, ăia nu îţi dau niciodată bon„. Pe asta am auzit-o de la un taximetrist, care mi-a explicat apoi cum e cocoşat de taxe şi patron şi nu rămâne cu mai nimic la sfârşit de lună. „Ne descurcăm şi noi cum putem”. Când a terminat cursa s-a scuzat că i s-a terminat rola de hîrtie din aparat şi nu mi-a dat bon.

Anticorupţie? Un pic, pe fund

Insist asupra captivităţii în care sunt ţinuţi grecii. Tsipras, cu mutra lui de playboy, scoate uneori zgomote anti-oligarhie, dar acţiunile Syriza sunt mai degrabă timide. La fel şi în privinţa colectării judicioase a taxelor. Multe, foarte multe vorbe.

Vinovate şi oportuniste, partidelor „mainstream” (Noua Democraţie, PASOK, etc.) nici măcar nu le trece prin cap să provoace Syriza în direcţia asta.

Europenii insistă pe anticorupţie, însă o dublează cu stăruinţa ilogică pentru austeritate. E greu să nu vezi în asta un fel de pedeapsă impusă doar pentru că poate fi impusă. Un fel de răzbunare contraproductivă nu numai împotriva grecilor ci şi împotriva trecutului european recent când ar fi fost uşor de prevenit dezastrul grecesc, dar nimeni nu a facut-o.

Motivele pot fi deduse din textul lui Mason în care aminteşte la un moment dat că înţelegerea dintre creditori şi greci a fost aruncată în aer de miniştrii de finanţe din zona euro, care s-au temut că nu pot obţine aprobarea parlamentulelor naţionale pentru o înţelegere pe care ei o consideră prea soft.

Altfel spus, naraţiunea cu grecii leneşi cîştigă partida, face compromisul aproape imposibil şi toată lumea pierde.

Oricine îşi închipuie că dezastrul grecesc nu o să aibă consecinţe pentru întreaga Uniune Europeană e naiv.

Horoscop

Europenii nu fac decât să alieneze şi să radicalizeze un întreg popor.  Abandonând solidaritatea care stă la baza Europei unite, nordicii se bucură prematur şi stupid de o victorie facilă şi inutilă. (La fel a făcut şi guvernul român acum câţiva ani. A tăiat pensii, dar a uitat convenabil să oprească robinetele prin care se scurgeau bugetele publice. Rezultatul a fost că un întreg partid a fost măturat din istorie.)

Sunetul difuz care se aude pe fundal e zgomotul neîncrederii care creşte şi care vizează orice lucru etichetat european. Intrăm, să-mi fie iertat,  în zodia lui „Fiecare cu pizda mă-sii”. A treisprezecea şi cea mai complicată.

Cât despre România, avem bafta, scump plătită, să nu avem datorii la fel de mari (harta de mai sus). Dar câtă vreme anticorupţia e mai mult condamnări decât recuperări şi mai mult stenograme decât prevenţie, nu suntem departe de Grecia. Grecia nu se prăbuşeşte din cauza datoriilor, ci din cauza incompetenţei şi cinismului. Bogăţii naturale de care dispunem şi noi din plin.

Dar, spre deosebire de confraţii ortodocşi, nici măcar n-am avut timp să ne bucurăm de acel dolce far niente care li se scoate pe nas acum. De la noi, criza şi iminenţa dezastrului n-au plecat niciodată.

Graţie politicienilor greci şi intoleranţei germane, e  posibil ca pe viitor să ne prăbuşim sub oligarhia locală doar ca să auzim din nordul europei lucruri neplăcute despre cerşetorii aceia leneşi din România, care iar vor bani şi sprijin.

Probabil atunci o să îi înţelegem pe greci.