în Centru

Dracu’ pe perete

Dracu’ pe perete

Povestea o ştiţi deja. Un grup de artişti a început un proiect care urmăreşte un fel de reabilitare estetică a unei zone a oraşului care pare abandonată. E în centru. Un prim pas a fost desenarea unui mural uriaş cu o scenă biblică.

Nimic de observat până aici, în afara faptului că astfel de iniţiative sunt mai degrabă rare.

În Bucureşti, ca şi aiurea în ţară, arta românească are mai degrabă verbul tâmp al lui Nicoale Breban decât expresia anonim-vie a lui Banksy. Dacă se întâmplă, atunci când se întâmplă, e sancţionată oficial, iar artistul are statutul unui pudel bătrân, urâțit de timp și stăpâni idioți.

Un pudel aproape amuzant, dar  incapabil să prezinte trucuri noi. Dacă o face, e privit cu suspiciune. Sau, mai rău, își ia câte un șut în coaste.

gh 1

(sursa)

Ceea ce ne aduce la muralul nostru. A trăit un pic. Acum va fi modificat sau șters la presiunile consiliului parohial al bisericii din apropiere. Oamenii nu vor să îl vadă pe dracu’ pe perete. Nu vor și pace.

„Cred ca nu imi place sa il vad pe Diavol in fiecare zi si sa ii spun buna dimineata cand ma duc la birou. Personajele de fapt asta intruchipeaza, sunt personajele raului. Sfantul Gheorghe este cumva minimalizat, caricaturizat, adus intr-o dimensiune in care nu numai ca nu are nimic sfant”

Vorbele astea înțelepte îi aparțin Grațielei Bârlă. O doamnă care salută draci desenați dimineața. Poate cea mai politicoasă avocată din câte ați întâlnit vreodată. Mai că îți vine să te întrebi dacă diavolul ăla nu îi răspunde. Sper, sincer, că o face.

Cine e doamna Bârlă? E un obscur personaj cu aplecări politice (a candidat la președinția României la un moment dat și nu a reușit să adune voturi nici măcar cât numărul de semnături prezentate la depunerea candidaturii), genul ăla de individă incapabilă să obțină atenția pe care are senzația că o merită.

Mai amuzant e că pe pagina de Wikipedia a doamnei apare pasajul ăsta:

Este si ziarist profesionist, presedintele Fundatiei Reporter (www.fundatiareporter.ro), al carei principal scop consta in promovarea si pastrarea diversitatii culturale in Romania si in lume, prin intermediul mass-mediei. Realizator al emisiunii TV „In Justitie” (1999-2001).

„Diversitate culturală”. Aha!

Mai departe. Preotul bisericii Sf. Gheorghe din vecinătate nu e sigur că desenul îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe. Totuși e ofensator. Ascultați primul audio de aici .

Nu mai insist asupra reacțiilor contra. Sunt destul de multe și cam în aceeași notă ipocrit-conservatoare.  Am văzut inclusiv comentarii imbecile de tipul: „Pleacă, frate, din România dacă nu îți place”. Creștini până la capăt.

Ofensa e uneori progres. Lista asta e un exemplu. Multe din operele acelea sunt vechi de sute de ani. Noi încă dezbatem Evul Mediu. Sigur, uneori e vorba de artă proastă. Dar nu vom ști niciodată cum arată arta „reușită” dacă nu se creează cât mai mult.

Partea care mă îngrijorează însă e că presiunile astea reușesc. Autorii desenului au fost de acord să îl modifice pentru a nu-și periclita proiectele viitoare în zonă. Departe de mine gândul de a le reproșa ceva, însă acceptul ăsta comportă niște riscuri.

În primul rând, se creează un precedent nefericit. Cazul ăsta va putea fi invocat pe viitor și poate că nu va fi vorba de un desen pe o casă ci despre o instalație într-un muzeu, poate va fi vorba de proiecția unui film sau textul unei cărți.

În al doilea rând, mesajul transmis viitorului Damien Hirst sau Henry Miller român e: „Ai grijă. Nu ești de capul tău”. Autocenzura există și creează monștri șchiopi.

Intoleranța asta radicală avansează insidios, cu pași mici și siguri. De la cultivarea pe banii statului a operelor unor apologeți ai legionarismului până la a ceda cu desăvârșire agenda publică nu e un pas prea mare. Sunt doar câțiva mai mici.

A ceda în fața presiunilor bisericii e același lucru cu a crea arta oficială. Azi modifici un drac, mâine glorifici biserica. Sau statul. Sau conducătorul.

Long story short: cred cu tărie că desenul acela trebuie să rămână conform cu intenția originală a autorului. Iar dacă e totuși modificat, sub el trebuie să apară și semnătura Gabrielei B. Și eventual a ÎPS Daniel. Pentru că, nimeni nu poate nega, cei doi au avut o contribuție esențială.

În treacăt fie spus, au fost mulți nervi atunci când ISIS a distrus niște statui. A fost și mai multă emoție când Franța și-a îngropat caricaturiștii. E un moment bun pentru un pic de emoție locală. Nu multă, dar așa cât să nu cedăm fără să fim auziți. Așa cum o facem din păcate prea des.

Iar pentru creștinii practicanți și onești nu am de spus decât atât: Lipsa de solidaritate cu un biet diavol de pe un perete îl golește de conținut pe Sf Gheorghe. Rămâne cu sulița aia în aer, un pic stupefiat, încercând să ucidă un drac care a fost modificat în așa fel încât să fie ușor de învins.

Nu acceptați blaturi biblice. E păcat.

 

 

Comentarii

  1. […] Atunci când o pictură urbană este cenzurată (cel mai probabil va dispărea) de biserica de lângă pe motiv ca d-nei Grațiela Bârlă nu îi place sa îl vadă pe Diavol în fiecare zi și să iî spună “bună dimineața” când merge la birou. […]