în Centru

Ion Iliescu nu e bolşevic. În niciun caz…

Ion Iliescu nu e bolşevic. În niciun caz…

A rămas mai puţin de o lună până la a doua zi de naştere a lui Ion Iliescu. Ziua în care „omul bun, cu lipsuri” s-a transformat în cinic acuzat de crimă.

Pe 13 iunie, aşadar,  o să ne amintim pasager de mineriade, la tv au să apară nişte imagini de epocă, vor fi şi vreo două dezbateri inutile despre dosarele îngropate şi o să uităm iar.

Totuşi, anul ăsta însă e un pic special. Se împlinesc 25 de ani de când dl Iliescu vedea cămăşi verzi pe străzile capitalei. Un sfert de veac. O generaţie.

Iar fostul preşedinte, un om cu simţul timpului istoric,  simte cumva apăsarea asta, mai ales că de vreo câţiva ani, singura sa preocupare este să îşi apere numele şi moştenirea.

Sunt aproape sigur că, dincolo de nişte nervi de moment, asta e grila prin care poate fi interpretat textul pe care l-a publicat recent pe blog.

Ion-Iliescu-15201

Dl Iliescu se apără pozând în Casandră social-democrată şi comite fraze curioase de tipul ăsta:

….sunt ”bolșevic” pe banii mei, câtă vreme și din taxele plătite de mine sunt înjurat cu sârg, pe acest motiv, la televiziunea publică, de tot felul de indivizi, care fac apologia capitalismului pur și dur, în timp ce trăiesc din bani publici.

Bolşevic cu autonomie fiscală, cum ar veni.

Întreg textul e un lung reproş la adresa celor care nu l-au înţeles sau ascultat, atunci când a avut ceva de spus. Un exemplu de literatură revanşardă de blog. O să încerc să punctez câteva chestiuni.

Dacă și cei de la televiziunile private, care mă înjură tot pe motiv de ”bolșevism”, și-ar plăti datoriile către stat, din care s-ar putea finanța programele sociale, m-aș fi împăcat cu soarta: o fac pentru o cauză nobilă, servesc interesul public

Care o fi, în opinia dlui Iliescu, partidul care a tolerat, încurajat şi practicat asiduu ingenuncherea presei româneşti? Parcă aud răspunsul: „Toate”. Într-adevăr. Dar doar unul dintre ele are sub comandă directă trei televiziuni de ştiri, una publică, câteva zeci de staţii locale şi sute de site-uri obscure, care trăiesc din surse neclare.

Încă o dată, care e partidul ăla?

Când am arătat pericolele lui ”restitutio in integrum”, un cor de proteste s-a auzit până la cer: ”Bolșevicul Iliescu nu vrea să dea înapoi casele furate de ai lui!” Culmea e că mă înjurau și aceia dați afară din casele revendicate de mafia imobiliară, pe umărul căreia plângeau! Acum vedem că totul a fost premeditat, că jurnaliști și formatori de opinie, intelectuali publici, oameni puși să apere legea, au fost plătiți de mafie, pentru a-și atinge obiectivele, și pentru a fura cu acte în regulă sume uriașe din bani publici. În schimb eu eram ”bolșevic”, pentru că mă opuneam jafului premeditat!

În 25 de ani de democraţie, PSD, sub diversele sale forme a fost la guvernare timp de 14 ani. Ion Iliescu însuşi a fost preşedinte 10 ani. A promulgat legi ale proprietăţii şi a numit premieri care le-au aplicat. Ar fi fost bun un DNA în anii 90, nu? Un DNA nu un PNA, da?

        Același cor de bocitoare plătite mă înjura și când atrăgeam atenția asupra pericolului reprezentat de destructurarea sistemului de administrare a fondului forestier. ”Bolșevicul de Iliescu nu vrea să ne dea pădurile înapoi!” Acum plângem după păduri, și admirăm munții cheliți de vegetație!

Da. Dar bocitoarele nu guvernau. Sau guvernau?

Să amintesc și de pledoaria mea pentru păstrarea unui sector public semnificativ în economie, mai ales în sectorul bancar, în energie și în alte zone, monopol natural. ”Bolșevicul de Iliescu, nu vrea capitalism!” Acum avem capitalism. Și nu ne place?

O întrebare. Cine a promulgat legea pentru privatizarea Petrom?

Ca și democrația, și ceea ce este România azi e operă colectivă. Regret s-o spun: țapii ispășitori nu țin de foame! Deciziile nu le-am luat eu singur. Am avut și avem un Parlament, am avut și avem partide, avem societate civilă, suntem liberi să ne informăm. Deciziile au fost luate în comun

Da. Deciziile s-au luat în etape de către multe persoane. La finalul procesului politic şi administrativ s-a aflat, surpriză, Ion Iliescu. 25 de ani ca politician, 10 ca preşedinte şi, cel puţin 4, ca lider formal al opoziţiei (aici împarte, într-adevăr, responsabilitatea cu alţii).

Dl Iliescu se ascunde după consens şi proceduri fără identitate. Nu e chiar aşa. Membrii „colectivului” au CNP-uri şi responsabilităţi individuale.

Nu poţi să te plângi că România practică un soi de Ev Mediu târziu, când ai asemenea activitate politică în spate, când ai inventat şi tolerat arivismul de manelist snob al lui Adrian Năstase, l-ai luat consilier la Cotroceni pe Cătălin Voicu şi ai semnat legile care l-au îmbogăţit pe Dan Ioan Popescu şi pe alţii ca el.

Pur şi simplu nu poţi.

Undeva, sunt de acord cu fostul preşedinte. Nu i se poate reproşa bolşevismul. Un bolşevic (un „maximalist”, mulţumesc pentru traducere) n-ar fi tolerat o mătuşă Tamara, n-ar fi acceptat dezastrul social al anilor ’90 şi n-ar asistat nepăsător la distrugerea fizică şi morală a generaţiei părinţilor noştri. Sau măcar ar fi avut curajul să şi-o asume în numele ideologiei.

Ion Iliescu nu e un bolşevic. E doar un mic burghez oportunist şi fără anvergură. Iar victimele lui nu prea mai pot scrie pe bloguri. Au murit, au emigrat sau încearcă să îl uite.