în Centru

Legea cu un singur articol

Legea cu un singur articol

Ați fost vreodată în situația în care vreo instituție a statului v-a cerut să aduceți o hârtie care să dovedească faptul ca NU ați făcut ceva?

Vi s-a întâmplat să vi se ceară un document care este în posesia altei instituții a statului?

Vi s-a întâmplat ca, în interiorul aceleiași instituții, să fiți obligat să parcurgeți un traseu complicat între ghișee de la etaje diferite, birouri cu orare neclare și xeroxul din fața clădirii timp de 2,3,4 ore?

De ce? Ce rost au toate astea?

Un răspuns ar fi că statul e nesigur și haotic. Chestiune de care pare să fi devenit vag conștient.

Zice așa consilierul de stat Cristian Ghinea:

Comisia de Tăiat hârtii

O idee la care am tot lucrat în discuțiile din Cancelarie – eu mă voi ocupa de partea de persoane fizice.

În paralel a pornit procesul de discuții cu companiile.

Am vrea să știm ce hîrtii cerute de Stat le considerați inutile și să solicităm instituțiilor să le justifice existența / să renunțe / să găsească alte metode de a atinge interesul public servit de respectiva hîrtie (dacă există unul legitim).

Vom lansa curând un format de consultare în care sistematizăm aceste idei, pentru a organiza pachetul de hîrtii suspecte de inutilitate.

Eliminarea hârtiilor inutile e ceva care aduce cu o revoluție tăcută. Însă, cred eu, insuficientă. Pentru că eliminarea punctuală a unor documente sau trasee care implică și contribuabilul (persoană fizică sau companie) nu rezolvă decât o parte din problemă.

Nu am niciun fel de îndoială că vor apărea alte hârtii, iar imaginația funcționarilor care vor trebui să își justifice atribuțiile e totuși mare. E greu de stabilit din Palatul Victoria cât de onest este șeful unei instituții oarecare atunci când spune că nu poate renunța să ceară un document.

5013886721_eaa2311791_o

Ceea ce nu spune Dragoș Tudorache (primul link) este că avalanșa asta de documente e și o uriașă sursă de șpagă sau de scos bani suplimentari de la contribuabili (de la copiatorul amintit mai sus, până la firmele care adună acte ca să îți vinzi mașina și diverși “consultanți” care se oferă să îți salveze timpul, banii și nervii contra unor sume, uneori destul de mari).

De aceea cred că o variantă mai simplă ar fi enunțarea unui principiu. O lege cu un articol:

“Nicio instituție nu poate cere de la cetățeni o informație  care este disponibilă într-o bază de date a statului”

Vrea primăria cazier judiciar? Să-l ceară de la poliție. Vrea ANAF-ul din Călărași să știe dacă ești la zi cu impozitele? Să își întrebe colegii din București.  Vrea spitalul adeverință că angajat? Să o ia de la Casa de Asigurări.

Cum va face statul asta? Treaba lui. Timp de 25 de ani noi am tot “adeverit” că suntem în regulă. Iar atunci când n-am fost, hârtiile plimbate aiurea n-au ajutat la îndreptarea situației.

Cât ar costa? Probabil mai puțin decât prejudiciul din dosarul Microsoft.

Nu este obligația cetățeanului să dovedească că e onest. Ideea de “adeverințe” trebuie să dispară. Trebuie ștearsă din DEX. Iar pentru orice cerere e suficient un CNP. Orice solicitare de întocmire a unei cereri care începe cu “Domnule director, subsemnatul X cu domiciliul Y vă rog să… ” trebuie pedepsită. Aspru.

Prezumția de vinovăție trebuie eliminată din relația contribuabil-stat. Cu cât mai repede cu atât mai bine.

 

Comentarii

  1. […] primit o sumă de reacții după textul de ieri privind legea cu un singur articol. Cele mai multe aprobatoare. O sa încerc să le sintetizez și să răspund acolo unde e […]