în Centru

Pepsi – Băutură carbogazoasă, dulce și cam fricoasă

Pepsi – Băutură carbogazoasă, dulce și cam fricoasă

Pepsi a fost zilele trecute ținta unei mici, insistente și bizare campanii negative pentru că a avut îndrăzneala să pună pe un banner textul „Filmul e doar un moment. Ignoră-l”. În fața valului de proteste, compania a dat înapoi și a renunțat la banner-ul respectiv.

Mărturisesc că n-am înțeles exact care este resortul acestei reacții. Campania e coerentă, plăcută chiar, și, probabil, eficientă. Un interviu lămuritor cu privire la structură și conținut e de găsit aici.

Insă faptul că Pepsi a dat înapoi după două statusuri de Facebook mi se pare stupefiant. Pentru că e greu să nu remarci cabotinismul reacțiilor, tipul ăla de indignare prefabricată care servește doar emițătorului și în niciun fel audienței.

Hai să fim serioși, bietul sărut din poza de pe banner nu a afectat major nici industria filmului, nici respectul față de ea și nici competența critică a publicului. Oamenii au să meargă la următorul Star Wars (sau The Lobster) și, dacă rostul pentru care au mers acolo e sărutul, atunci au să se sărute. Fuck the rest! Ba chiar au să arate lipsă de respect prin muzee, săli de teatru și galerii de artă, dacă așa simt. Pentru că mesajul inițial al Pepsi era corect: filmul e mai mult decât scenariu, imagine și actori. E prilej, alibi, complicitate.

Simplul fapt că sunt oameni care merg să vadă un film împreună când ar putea, de exemplu, să se plimbe pe străzi, e un câștig uriaș al filmului. Filmul creează acea apropiere și nu cere momente de extaz estetic obligatoriu, contractual. Oferă doar contextul.

Dacă e suficient de bun, momentele de extaz intervin singure. Dacă nu, nu. Ceea ce știm sigur e că sunt puțini oameni care nu își amintesc la ce film erau în momentul primului sărut într-o sală de cinema. Asta nu pricep cabotinii care au simțit urgența aia self-righteous care i-a convins să înjure corporația cea rea până când banner-ul a fost pedepsit.

Mie afacerea asta îmi arată mai multe lucruri. Primul dintre ele e că Pepsi România nu prea își înțelege propriile valori. Sau dacă și le înțelege, se teme să și le susțină. Și își folosește bugetele pentru comunicări goale. Bani aruncați pe fereastră. În contextul ăsta foarte probabil ar trebui să renunțe la copy-uri deștepte. Să spună doar „Pepsi – Băutură carbogazoasă, dulce și cam fricoasă”. Ar fi și onest și ieftin.

Acum, că vorbim de valori, ajungem și la discuția despre boicotul companiilor care își fac reclamă la Antena 3. Sau cum zice pagina asta neasumată  „companiile care ajută Antena 3 să se mute”.

Dacă în cazul Pepsi vorbim despre o desfășurare de frivolități și de o cedare nejustificată în fața unei presiuni publice minore, în al doilea caz avem o problemă foarte serioasă la care reacțiile sunt total invers. Fie tăcere, fie mesaje ambigue de tipul celui dat de Raiffeisen:

banca

În ciuda entuziasmului relativ provocat de răspunsul din poza de mai sus, nu reiese de nicăieri că Raiffeisen a renunțat la publicitatea pe A3 din cauza conținutului substandard al jurnalismului practicat acolo. Pur și simplu nu există această informație. E mai degraba wishful thinking. Pe scurt, celor de la Raiffeisen le convine să fie asociați de partea bună a forței dar nu ar vrea să spună asta prea clar.

Reversul e ambiguitatea Zuzu care comite un mesaj aproape ofensiv la adresa oricărei inteligențe medii.

Las la o parte formulările zglobii și rămân la conținut. Mesajul Zuzu e simplu:”Nu vrem să fim responsabili. Nu numai că nu vrem să luăm vreo atitudine, dar am vrea să nu ne mai întrebați nimic pe subiectul ăsta. Noi suntem apă sfințită. Nu facem bine, nu facem rău. Facem iaurt

zuzu

 

În mintea lui Zuzu, publicul se împarte între consumatori de iaurt și non-consumatori de iaurt. Well, breaking news, publicul e mai complex, iar măcar vreo doi dintre ei au încetat să mai consume amărâtul ăla de iaurt. Ceea ce transmite Zuzu, stângaci așa, e că nu lasă Antena 3 din brațe. Nu e dubiu aici. La fel ca și Raiffeisen mai sus, refuză predicatul.

Sper ca după mesajul de mai sus (Zuzu nu susține ura și războaiele) să nu văd vreo animație în care cutia de Zuzu interpretează cover-uri după John Lennon. Ar fi prea mult, chiar și pentru mine care-s tolerant, de obicei.

Mie, unul, exemplele de mai sus îmi arată că România nu are încă implementată o serioasă cultură a boicotului. Sau a resposabilității, dacă vreți. Câștigă întotdeauna indignarea fără miză (cazul Pepsi) în timp ce subiectele mari sunt relativizate obositor până la dispariție.

Mai e mult până departe. Până când mizele devin evidente. Și, odată cu ele, și complicitățile.

Ceea ce putem reține din toate astea e că avem un debut de dezbatere. Epoca de glorie a capitalismului amoral românesc începe să apună.