în Centru

Popii şi boxele

Popii şi boxele

Waiting

A photo posted by @jaunetom on

Azi e o sărbătoare ortodoxă.  Ştiu asta pentru că prin zidurile clădirii în care am biroul pătrunde sunetul unui cântec bisericesc, venit de la două străzi distanţă. Peste case de oameni, peste sedii de firme, vine cântecul ăsta. Ar putea fi frumos. Ar putea fi înălţător. Ar putea chiar să mă împingă la reflecţie pentru că lucruri asupra cărora merita să mă aplec mai atent există.

Însă… e ÎNFIORĂTOR de enervant.

E o mârâială inegala şi deranjantă. Un adaos ridicol şi inutil la zgomotele şi aşa prea multe ale oraşului. Are o tentă un pic abuzivă, un pic arogantă, cu un iz de nesimţire.

În ceea ce mă priveşte, ăsta e unul din motivele pentru care nu sunt dispus să acord credit clerului. Ştiu că nu e ceva major, dar e o chestiune care ţine de un bun simţ minimal.

Mi-e greu să înţeleg de ce o trupă de punk sau un sindicat au nevoie de aprobare de la primărie pentru a produce zgomot pe stradă,  însă o biserică nu. Pot bănui că nu vrea nimeni să se pună de-a curmezişul voinţei majorităţii.

Am locuit o vreme lângă o biserică. În fiecare duminică (fără nicio excepţie), m-am trezit în sunete de liturghie.  În toţi anii ăia am avut o fantezie recurentă. Era cam aşa:

– Aş fi ales o duminică random, în care m-aş fi trezit devreme. Înainte de liturghie, ca un ortodox regulamentar

-Aş fi alcătuit un playlist din Rammstein, Pantera plus diverşi grohăitori norvegieni, pe care în general îi  evit

-Aş fi verificat playlist-ul ca să mă asigur că are măcar patru ore

-Aş fi scos boxele pe geam

-Pe drum spre ieşire aş fi apăsat „play”

N-am făcut-o niciodată. Poate de asta n-am ajuns preot. N-am ştiut niciodată să  folosesc boxele alea.