în Centru

Realitati paralele (guest post)

Realitati paralele (guest post)

Hai sa mutam Siria in Romania, ca sa o intelegem mai bine! Cum?

Picture this:

Este 1989, iar eu am 20 de ani. In tot estul Europei, istoria, oameni iesiti in strada, cineva-ceva matura toti dictatorii care tineau sub bocanc poporul. Cad, unul dupa altul, Jivkov, Jaruzelski, Honecker. Toti, cu exceptia unuia: Ceausescu.

In Romania, armata nu trece de partea revolutionarilor. Se trage in populatie, mor cetateni. Protestele se intesifica. Mor si mai multi. Oamenii fug in munti unde se organizeaza. Revolutionarii fac rost de arme, vreo doua regimente ale armatei li se alatura si incepe un razboi civil. Se duc lupte grele la Sibiu. Sunt folosite arme chimice, insa nimeni nu recunoaste ca le foloseste.

Europa trimite arme rebelilor. Armata lui Ceausescu avanseaza. Se prea poate ca eu, cel de de douazeci de ani, sa fiu acolo, cu arma in mana, poate chiar in Piata Mica.

Printre revolutionari sunt si multi oameni ultra-religiosi, ultra-nationalisti, admiratori, sa spunem, ai lui Zelea Codreanu. Acestia ii urasc pe comunisti pentru ca au subminat Biserica.

Credinta lor creste, exacerbata de conflict. Devin din ce in ce mai obsedati de ea. Legionarii ajung, in zonele din tara pe care le controleaza, in Bistrita, Covasna si Mures, sa opreasca camioane pe strada si sa-i puna pe soferi sa recite rugaciuni. Cine nu poate sa o faca este impuscat sau decapitat.

Incep sa apara conflicte intre revolutionarii care isi doresc doar o viata normala, cei care lupta doar impotriva lui Ceausescu, si legionari. Acestia se radicalizeaza cu fiecare victorie. Sunt organizate executii publice.

Romanii, mai ales cei neimplicati, incep sa emigreze masiv. 2 milioane ajung in Ungaria, 1 milion in Serbia. La fel si eu, decid sa las lupta impotriva lui Ceausescu, sa-mi iau copiii si sa fug de nebunia ortodoxiei distorsionate a legionarilor. Unde? In Rusia? Poate ca si ei sunt crestini ortodocsi, insa nationalismul ortodox al rusilor imi aminteste prea tare de nebunia din Romania. In Bulgaria? Nu, sigur ca nu. Ma duc catre Germania, Austria, Anglia sau Franta.

E 1994, au trecut patru ani de razboi, iar disperarea mea e maxima. Ce vreau? Vreau doar sa ma pot uita la Premiile MTV, sa pot iesi din cand in cand in Club A, sa-mi pot plimba copiii pe Magheru, intre Universitate si Romana, fara sa-mi fie teama pentru viata lor.

In drumul meu catre Germania, reusesc sa ajung in Austria. Niste croati protesteaza, vociferand ca ei nu vor sa prinda picior de roman pe acolo.

Eu nici macar nu stiu unde-i Zagreb.