în Centru

Să vezi filmul ăsta

Să vezi filmul ăsta

 

deceeu

Câteva impresii scurte după avanpremiera de aseară a filmului lui Tudor Giurgiu, „De ce eu?”:

  • E mai degrabă un soi de documentar dramatizat. „Inspirat din fapte reale”, e formularea oficială, dar graniţa dintre ficţiune şi realitate e subţire (nume schimbate, dar nu prea mult). Personajele sunt relativ uşor de recunoscut pentru cine a avut răbdare să urmărească România publică în ultimii 10 ani. Ultima scenă a filmului se petrece în acelaşi loc în care Cristian Panait şi-a petrecut ultimele minute ale vieţii, lucru pe care realizatorii insistă.
  • Are bunul simţ să nu speculeze prea mult asupra morţii procurorului Panait. Nu are pretenţia unei dezvăluiri sau a unui raţionament neîncercat până acum. Din punctul ăsta de vedere, pelicula e un început nu o concluzie.
  • Strict despre realizare: nu e un film gândit pentru circuitul de festivaluri sau pentru amatorii de fineţuri cinematografice,  dar nici nu cred că s-a încercat lucrul ăsta. Cele mai multe personaje sunt schematice şi previzibile, imaginea e bună, sunetul – o chestie care tinde să devină tradiţie a cinematografului românesc, rău. Dar se pot ierta astea, relevanţa filmului vine din refuzul uitării şi nu din artă.
  • Filmul e lung. Pregătiţi-vă pentru asta. However, are ritm.

  • În film e un personaj inspirat din persoana actualului premier. I-a fost coleg lui Panait şi unul dintre ultimii oameni care l-au văzut în viaţă. Victor Ponta Ficţiune e creionat ca un carierist mic, abil şi amoral. Unul din băieţii ăia mulţi de prin companii şi administraţie, care supravieţuiesc şi avansează în carieră făcând ceea ce trebuie să facă fără să îşi pună întrebări. Unul din cei care acceptă şi pentru care există o singură realitate. Aceea dictată de împrejurări pe care nu încearcă niciun moment să le controleze.
  • Am văzut mulţi exaltaţi în timpul campaniei electorale, aşteptând filmul înfriguraţi, cu speranţa secretă că „De ce eu?” va fi dinamita care va distruge şansele lui Victor Ponta de a ajunge preşedinte.  Lansarea a întârziat, iar dl Ponta şi-a dinamitat singur campania. Ca o opinie personală, cred că difuzarea filmului după campanie a fost o decizie (sau o întâmplare) fericită.  Speculaţiile despre implicarea actualului premier în dispariţia lui Panait sunt ticăloase, câtă vreme nu a fost produsă nici cea mai mică dovadă în sensul ăsta. Ponta o avea el multe păcate, dar nu cred că e nevoie de supracompensare, iar joaca cu speculaţii precum cea amintită mai sus nu e deloc amuzantă sau tolerabilă.
  • Revenind la rostul filmului, am întrebat aseară dacă un belgian sau un sârb l-ar înţelege. „Un sârb, da”, mi-a răspuns un amic. „Şi un bulgar. Despre belgian, nu știu.” Cam pe acolo e România.
  • Înţeleg că vor fi lansări în ţară. Sunt utile şi binevenite. Dar, mai important, „De ce eu?” trebuie să ajungă dincolo de oraşele mari. Acolo unde sunt mulţi tineri, viitori Ponţi şi Panaiţi, care se pregătesc să preia funcţii publice. Şi unde justiţia nu are caracterul festivist-zglobiu(la televizor e bilanţul DNA la care, cumva ironic, participă Victor Ponta).
  •  Adevărul nu va fi probabil aflat vreodată, dar povestea trebuie să rămână vie şi asta face cel mai bine filmul ăsta. Vizionarea lui e mai degrabă un soi de datorie civică şi mai puţin răsfăţ pur estetic
  • Am glumit, pe jumătate doar, când am zis că misiunea filmului e îndeplinită dacă ajunge pe torrenți.
  • Tudor Giurgiu va face probabil şi alte filme. „De ce eu?” e contribuţia lui la dezbaterea publică. E decent şi necesar.

 

PS: Oribile condiţiile din sala Palatului Copiilor în care a avut loc proiecţia. Două întreruperi, una de vreo 15 minute, în care jena era în aer şi era solidă. Menţionez lucrul ăsta doar pentru a sublinia, cumva, condiţiile de gherilă în care se lansează filme necomerciale în România. Altminteri, ne supărăm daca zice vreun englez că aici e lumea a treia

(sursa foto)