în Centru

Și dacă Europa crapă, care-i planul?

Și dacă Europa crapă, care-i planul?

Au început să apară detaliile planului de ultim moment pe care grecii au să îl prezinte Eurogrupului înaintea întâlnirii ultimei șanse de duminică. Din primele detalii rezultă că austeritatea pe care Syriza a tot încercat să o evite va fi parte din strategia de redresare.

Partea bună e că se renunță totuși la o parte din înlesnirile fiscale acordate, spre exemplu, armatorilor sau locuitorilor din insule. Potrivit presei grecești vor fi privatizări și creșteri de taxe.

O reacție din dimineața asta:

Ceea ce face Alexis Tsipras este să danseze cu un compromis. În hărmălaia din ultimele zile, puțină lume a remarcat că grecii au spus de mii de ori că nu vor să iasă din zona euro. Am auzit tot felul de prostii (comunistul, revoluționarul, inconștientul, blabla). Până la ora asta, Tsipras nu e decât un politician clasic de centru-stânga. Singurul lui avantaj e că nu a contribuit la drama grecească. Ăsta e și dezavantajul. Cineva în situația lui riscă să creeze așteptări prea mari. În bine și în rău.

Nimeni nu riscă un pariu pe rezultatele întâlnirii de duminică. Dacă grecii nu conving, vor fi obligați să iasă cu forța din zona euro, împlinind astfel dorința fierbinte a ministrului german de finanțe care încă de prin 2011 emitea zgomote în direcția asta.

Tsipras, pe de altă parte, va fi eliminat din istorie. Singura lui șansă de supraviețuire e, o spuneam și acum câteva zile, compromisul.

Nu el a creat haosul grecesc, dar promisiunea neîndeplinită că va scoate țara la liman nu îi va fi iertată. Tsipras va fi liber să acuze intransigența și îngustimea Eurogrupului (despre atmosfera în care s-au dus până acum negocierile, o lectură instructivă aici.)

Posibil să aibă și dreptate pe alocuri. Dar nu îi va folosi la nimic. Nici lui, nici Europei.

Dacă Grecia va fi luni în zona euro, atunci problemele se mută în curtea Syriza, care va avea o sarcină complicată în a găsi puncte comune între planul pentru care s-a angajat în fața Europei și promisiunile electorale. Relativ neimportant. Ipocrizie și doublespeak. Nimic nou.

Dacă nu va fi așa însă, dacă grecii sunt lăsați în voia sorții, vom asista la sfârșitul ultimelor iluzii privind o Europă unită. Vom avea, pe de o parte,  zona euro și hardcore-ul ei tehnocrat și, pe de alta, restul statelor incapabile să performeze sau să se apere în fața unor decizii venite de la Bruxelles.

Voința de opoziție în statele de la periferie a fost mică până acum. Povestea Greciei va cataliza însă anti-europenii de toate culorile. Inclusiv aici, la noi, în România, unde avem ciocolată Poiana și energii neconsumate.

 

Și asta mă aduce la întrebarea din titlu. Remarcam luni dimineață reacțiile lipsă ale liderilor români. Au venit până la urmă. Târziu, nu tocmai clare și fără perspectivă.

Mă întreb dacă pe acolo, prin cabinete, e luată în vreun fel în calcul o ipotetică situație de criză profundă a Uniunii Europene. De exemplu:

Un avans masiv al izolaționiștilor care să apese rewind pe câștiguri nete ale integrării de până acum. Mă gândesc la libera circulație a forței de muncă. E România capabilă să ofere ceva celor care nu vor mai putea să își caute de muncă în Spania, Italia sau Marea Britanie?

O secare a fântânii cu fonduri europene. Sunt pline plaiurile patriei de plăcuțe care anunță că lucruri, mai mult sau mai puțin utile, au fost făcute cu banii altora. Bani nerambursabili. Agricultură, infrastructură, piața muncii. Până și presă s-a făcut pe bani europeni. Putem duce toate astea fără Europa?

Pe fondul dramei grecești, o creștere a unui curent izolaționist local. Știm care ne sunt argumentele în fața unui populist care va ieși să spună că suntem umiliți de Europa mai rău decât grecii? Știm cum poate fi oprit? Vrem să-l oprim?

Ce facem dacă se prăbușește euro? Dacă dispare? Veți spune că avem moneda noastră și vom supraviețui. Poate. Sau poate nu. Ultima criză financiară mondială a pornit de la instrumente financiare obscure, de care prea puțini dintre noi auziserăm. Cu toate astea, ne-a căzut economia cu 8 procente într-un an.

Sunt doar întrebări.

Cred că aș fi mai liniștit dacă aș putea să am încredere în autoritățile române că sunt măcar preocupate, nu îngrijorate. Că există un plan. Că nu lăsăm totul la voia destinului. Până acum nu am avut senzația asta.