în Centru

Științologia

Științologia

Nu te imbogățești scriind science fiction. Dacă vrei să te îmbogățești, pornești o religie.

Citatul de mai sus îi este atribuit  unui domn pe nume Ron Hubbard care exact asta a făcut. A înființat un cult postmodern pornind de la scrieri SF și și-a asigurat astfel prosperitatea pe timpul vieții și intrarea ulterioară intr-un fel nemurire vremelnică.

Pragmatic (sau doar lipsit de idei), Hubbard a stabilit un cadru destul de restrictiv pentru secta pe care a fondat-o. Credința scientologilor nu lasă loc pentru foarte multă imaginație și e mai degrabă un soi exercițiu de mântuire mecanică și scumpă cu ajutorul unor așa numiți auditori. Auditorii înlocuiesc preoții iar șeful bisericii e un director (sună cunoscut?).

Ce înțeles foarte bine Hubbard la vremea lui, cam 40 de ani dupa ce Einstein a descoperit relativitatea,  a fost că omenirea se mișca dintr-o dată foarte repede și, după câteva mii de ani, începuse să se plictisească de tezismul ineficient al vechilor religii. A încercat cu mijloacele lui un upgrade.

Pe de altă parte, ceea ce nu a vrut sau nu a fost în stare să priceapă  fondatorul Scientologiei a fost că simpla introducere a unor idei, concepte (călătoria în spațiu) sau device-uri de dată recentă în practica religioasă nu e suficientă. Ba chiar riscă să te împingă în ridicol.

Ironic cumva, Scientologia e  înfiorător de datată. Azi, invenția din anii ’50 a lui Ron Hubbard e doar unul din multele culte new-age care ocupă spațiul lăsat liber de oboseala bisericilor clasice.  Nu are rost să o ții minte decât dacă vrei să dai fără motiv vina pe ea pentru filmele din ce în ce mai proaste în care apare Tom Cruise.

Adusă la zi, Scientologia ar fi o sectă cu sediul in cloud, in care confesiunea se face pe Whatsapp iar sufletul e intr-un purgatoriu tehnologic așteptând singularitatea. Pe post de carte sfântă ar putea fi o compilație stânjenitoare între Dale Carnegie și termenii de utilizare ai Apple.

Operațiunea „Biblia cu LED-uri” a eșuat.

„Our hopes and expectations: Black holes & revelations”

Dar a rămas căutarea. De fapt n-a încetat niciodată. Omenirea și-a continuat avansul tehnologic și științific fără să înceteze vreo secundă să își caute sensul.

Îndrăznesc să cred  asta a fost și intenția fraților Nolan atunci cand au scris scenariul pentru Interstellar. O contribuție la marea cautare.

Numai că, spre deosebire de aroganța lui Hubbard care a încercat să codifice avansul tehnologic într-un soi de spiritualitate second hand în care tehnologia și călătoria în spațiu sunt mituri fondatoare, Cristopher și Jonathan Nolan au fost mai modești. N-au făcut decât să propună o ipoteză. Una cel puțin la fel de curajoasă: iubirea ca legătură unificatoare între dimensiuni multiple, iubirea care transcende spațiul și timpul (in cuvintele lui personajului lui Anne Hathaway) și, mai ales, spatiu-timpul. Iubirea care salvează. Nu un om, cel mult doi, ci intreagă populația unei planete.

Gaura de vierme prin care trec eroii imaginați de scenariu n-ar fi avut nici sens, nici utilitate fără nevoia disperată a astronautului Cooper de a-și salva fiica rămasă pe Pamânt. Ar fi rămas doar o scurtătură către un nicăieri ale cărui dimensiuni pot fi cel mult bănuite.

Și în Interstellar sunt călătorii în spațiu, și aici e vorba de foarte multă tehnologie și progres științific. Diferența e că e ele nu rănesc și nici nu ajută. Fără iubire, sunt neutre ca apa sfințită.

Cred ca Interstellar este un film despre iubire și dacă am ceva să îi reproșez e faptul că, asemeni unui mit fondator de religie, nu s-a putut abține de la salvarea lumii. Scenariul celor doi a  invalidat iubirea ca proces chimic limitat și temporar și a reparat cu ea găurile din fizica teoretică. I-a luat unicitatea și a facut-o universală. Iubirea de tip Interstellar e plenară, multidimensională, universală, greu de cuprins.

Ca și iubirea profețită de Iisus Hristos, iubirea interstelară e imposibil de replicat la nivelul posesorului de CNP. Nu ar fi posibil pentru că nefericitul s-ar face vinovat fie de aroganță,fie de blasfemie.

Procedând în felul ăsta, frații Nolan s-au deconspirat ca științologi. Mai iscusiți, mai talentați, mai inteligenți dar științologi.

Și nu sunt singuri. Richard Dawkins e fondatorul unui soi de religii a ateilor agresivi. Martorii lui Stephen Hawkins sunt mai mulți și mai convinși decât cei ai lui Iehova. Internetul, televiziunea și radioul sunt scena pe care se desfășoară marea scenă a schismei dintre credincioșii de rit vechi și științologi. Și unii și alții au pretenția exclusivității. A plenarului. A adevărului absolut.

Și, evident, au pretenția să salveze lumea.  Explicându-i ce e iubirea. Un fenomen la fel de greu de explicat ca și găurile negre.

 

 

PS Rant-ul de mai sus nu are pretenția unei cronici. Sunt doar câteva gânduri care mi-au trecut prin minte dupa ce am văzut filmul (mai târziu decat toți oamenii pe care îi cunosc). Detalii foarte interesante despre partea știintifică din spatele scenariului sunt de găsit aici.

Ma opresc si mă duc să mai dau un like pe pagina I fuckin’ love science.

 

 

 

Comentarii

  1. A. spune:

    Corectură: transcede -> transceNde

    Dawkins şi Hawking nu mai sunt de mult oameni de ştiinţă; doar vedete.

     
    1. Teo spune:

      „Comunicatori” – așa ii vazusem definiți pe undeva

      (corectat. thanks)