în Centru

Sumar – 16 octombrie. Furt. Filat. Drone. Furt

Sumar – 16 octombrie. Furt. Filat. Drone. Furt

Filat reținut. Sau filat și reținut. Ieri dimineață remarcam că nu e imposibilă o implozie a Moldovei. Acum suntem cu o arestare mai aproape. Scenele de după-amiază de la Chișinău (Usatîi a promis un Mercedes polițistului care il reține pe fostul premier) sunt în același timp ridicole și îngrijorătoare. Aș evita să mă uit de sus la ce se întâmplă acolo. Acum trei ani România era și ea pe aproape. Dar a rezistat. Nu știu dacă și Moldova va reuși.

Renato Usatîi e un soi de manelist rus cu legitimitate politică, care, mie cel puțin, îmi inspiră un personaj de desene animate toxic și imprevizibil. De asemenea, dacă nu v-a intrat pe radar numele lui Vlad Plahotniuc până acum, țineți-l minte. El e personajul principal din Moldova. Prieteniile lui românești sunt în zona de business iar politic este aproape de Victor Ponta pentru care, de altfel, a adunat voturi la ultimele prezidențiale.

Salarii mari egal credite mari.

Una din marile ipocrizii ale actualului guvern. Nu scăderea TVA (o decizie de policy) ci justificarea: alimente mai ieftine pentru populație. O aiureală. Stânga actualului guvern e mai de dreapta decât dreapta germană.

Sorin Oprescu insistă să fie penibil. Penibil rău.

Adevărul are o curioasă preocupare cu înzestrarea armatei de vreo câteva zile. Dincolo de motive, informațiile sunt interesante.

Tabloidul geostrategic preferat al presei române emite iar niște previziuni. Mă întreb dacă și-or fi rezolvat problemele de securitate interne.

Avem și un Snowden al dronelor. Mai puțin spectaculos decât precedentul dar important. Dronele sunt viitorul războiului așa cum bombardierele erau acum 70 de ani. O mulțime de probleme etice care vin cu ele. Materialul din Intercept e relevant și pentru discuția despre politicile și credințele lui Barack Obama. Ca o notă colaterală aș remarca cum administrația americană încasează cele mai grele lovituri nu de la republicani ci de la oameni care, teoretic, ar fi mai aproape ideologic de Obama.

Furtul intelectual e tot furt. N-am înțeles dacă doar cei doi strălucitori sunt dați în judecată sau acolo e prins, cum ar fi firesc, și trustul care deține stația aia de radio. N-am să ii dau numele. Dați click pe link. Spun doar că taximetriștii care o ascultă primesc de la mine sumă fixă la finalul cursei.

Analist mincinos. Nu la noi, în America. Fascinația cu spioni e universală și universal penibilă.

Turneu Radiohead anul viitor. Poate se împiedică pe hartă și ajung și în România. Dacă or avea loc de toți dj-ii care au umplut cluburile și stadioanele noastre scumpe și inutile.

„Actually she sometimes looks quite ugly to me.” Preocupări chinezești, frivolitate universală. E bine să mai citești si d-astea ca să nu rămâi cu impresia că la Beijing sunt toți preocupați de cucerirea lumii cu ajutorul hackerilor și iphone-urilor false.

Radiohead, fără un motiv prea clar:

Have fun!