în Centru

Suspectă țară

Suspectă țară

E ceva în aer zilele astea.

A început acum vreo trei săptămâni când Ion Iliescu a semnat un text în care se răfuia cu o emisiune tv și cu terminologia pe care o folosesc ne-amicii săi.

Apoi am aflat că urmașul său la conducerea PSD e urmărit penal. A venit după aceea circul cu Ioan Rus al cărui dispreț la adresa oamenilor normali ai României a răbufnit accidental și stupid.

Pe fundal Adrian Năstase zbiară isteric din pinacotecă la un domn de la tv.

Mai puțin important, dar relevant, e și nefericitul care nu știe în ca țară a ajuns deși nu e într-o misiune de evaluare a calității ierbii din statele baltice. Ba chiar e trimis să reprezinte oficial România. Și ăsta tot din guven.

Acum a venit momentul moțiunii. Teoretic, e momentul în care parlamentarii, indiferent de culoare, decid dacă executivul e calificat tehnic, moral și legal să guverneze. Practic, nu decid nimic. Acceptă senini situația.

Suntem în mijlocul unei furtuni perfecte care împrăștie particule elementare de prostie acidă și aroganță toxică.

Valorile stângii universale sunt compasiunea, empatia și solidaritatea.

Valorile stângii românești sunt disprețul, aroganța și un anume spirit clan care te duce cu gândul spre evul mediu timpuriu. Dreptate până la capăt. Pentru ei.

SUSPÉCT, -Ă,suspecți, -te,adj. (Adesea substantivat) Care este bănuit, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic. – Din fr.suspect,lat.suspectus.

Chamber_of_Deputies_meeting_room

Parlamentul votează azi o moțiune de cenzură. Majoritatea guvernamentală nu participă la vot. În absența unei surprize, guvernul rămâne în funcție. România va continua să fie condusă de un urmărit penal. De un suspect aflat deasupra legii.

Toate declarațiile, faptele și intențiile guvernului României vor marcate cu declinări ale acestei etichete: ordonanța suspectă, HG—ul îndoielnic, decizia care dă de bănuit, suspecta alocare de fonduri, licitația dubioasă. Aprioric.

Stau să mă gândesc câtă frustrare trebuie să fi acumulat Relu Fenechiu din pușcărie observând cum el stă ca fraierul ascuns în timp ce foștii lui colegi nu numai că nu sunt cercetați penal dar sunt și reconfirmați în funcții. La fel și Radu Mazăre și toți ceilalți. Trebuie că e o atmosferă tare nasoală pe culoarele puterii.

La finalul votului pentru moțiune vom avea probabil și reconfirmarea că guvernul nu e singur. Vom avea și un parlament suspect.

Da, vor fi unii care vor fi nu acceptat suspiciunea penală dar sunt puțini, slabi și nu tocmai convinși.

Vor rămâne acolo, în Parlament, pentru a legitima în continuare cu prezența lor suspiciunile la adresa premierului și a grupului care îl ține la fereastra guvernului.

Vor accepta în numele unei democrații înțelese ca formă amorală de organizare a accesului la resurse să acționeze ca ștampile de legitimitate pentru Victor Ponta. Visul lor nu tocmai secret e că Ponta se va afunda suficient cât să nu mai câștige următoarele alegeri. Și atunci le va veni lor rândul.

Moțiunea asta e de cenzură nu de urgență. „Noi am încercat”, vor spune dând din umeri a lehamite. „N-avem ce face”.

Ba aveți. Plecați de acolo!

Lăsați Parlamentul cu majoritatea lui de drone cărora nu le e permis să voteze nici pro nici contra de teama trădării. Arătați că sunteți diferiți de ei. Că nu vreți România penală. România suspectă.

Eu, unul, sigur  nu o vreau.  La fel ca și voi, mă simt umilit citind știrile despre România din presa străină. Diferența e că eu nu cred că sunt semnele unei conspirații anti-românești. Ci doar o reflectare plictisit-enervată a realității dintr-o țară suspectă.