M-a surprins intervenția ambasadorului SUA. Numai nu a spus să rămânem în Piață. Asta au făcut cu Egiptul. A plecat Mubarak și au venit Frații musulmani. E greu de înțeles. Pot fi și politici în care aliații vor să te vadă slab, ca să le mănânci din palmă, să te…
A luat-o razna Traian Băsescu?
Întrebarea e cumva legitimă după declarațiile surprinzător de dure ale fostului președinte despre politica pe care România trebuie să o adopte în privința refugiaților. Citindu-l și ascultându-l pe Traian Băsescu ai senzația distinctă că ai de-a face cu unul dintre consultanții de campanie de la ultimele prezidențiale. Dl Băsescu apasă…
Elena şi Kremlinul
Cronica de Cotroceni a Adrianei Săftoiu e una din cărţile alea rare în peisajul românesc. Dacă pentru americani e aproape o datorie civică din a-şi povesti experienţele înainte şi după ocuparea unei înalte funcţii publice, în România exerciţiul ăsta a murit după război iar, ulterior, a fost marcat de cărţi…
Liderul natural al PC
Urmăresc – mai degrabă amuzat – declaraţiile din ce în ce mai bizare ale fostului preşedinte Traian Băsescu. Omul se agită pentru lucruri neclare, luptă cu duşmani pe care fie îi e frică să îi numească, fie nu ştie cine sunt şi, în general, dă senzaţia că se zbate inutil,…
Cu ce am ramas dupa ziua nationala
Cu gandul ca am vazut un tanc botezat „Baby” Cu impresia ca ar fi utila mutarea sarbatorii nationale intr-o zi fara semnificatii nefericite pentru aproape 7 la suta din populatie. Nu de alta, dar titlurile astea fals ultragiate imi strica zenul (Poate o punem vara? Sau la inceput de toamna?…
Al treilea mandat al lui Traian Basescu
Se poate identifica in discursul lui Victor Ponta un soi de repetitie ritualica. Spune intruna Traian Basescu. Pensii Basescu. Moldova Basescu. Hotie Basescu. PD-L Basescu. Iohannis Basescu. Justitie Basescu. Plagiat Basescu. Orice Basescu. Lozinca Basescu. Pentru candidatul PSD numele inca-presedintelui e a treia faza a respiratiei: inspira, expira, Basescu. A…