în Centru

The Colectiv Disaster

The Colectiv Disaster

disc

Am urmărit aseara documentarul despre Colectiv realizat de Discovery Networks.

Cred că s-au grăbit. Era necesar, era util, dar execuția a fost mai degrabă slabă. N-am înțeles ce a vrut să obțină exact cel care l-a scris: să fixeze mai bine în memorie evenimentele serii? Să explice cauzele? Să lanseze vreun avertisment? Să calculeze efectele asupra participanților?

Mi-e neclar de ce nu au valorificat mai bine accesul pe care l-au avut la martori și participanții la evenimentele din seara aceea. La fel de neclar îmi e și  de ce vocea autorităților e atât de puțin prezentă.

Ceea scriu mai sus nu sunt reproșuri, ci doar nedumeririle cuiva care urmărit documentarul.

Filmul merită văzut totuși fie și doar pentru acea  reconstituire a condițiilor din club pe un platou de filmare, acea demonstrație că focul putea fi stins foarte ușor, dacă clubul era dotat cum se cuvinte. Nu e nimic nou acolo, dar exercițiul acela subliniază apăsat, în imagini, faptul că procesele (inclusiv de conștiință) al căror izvor e Colectivul sunt doar la început.

Cât de ușor îți poți pierde viața într-o seară oarecare de vineri

Producția Discovery pare să fi încercat câte puțin din fiecare direcție posibilă pentru ca ulterior să ansambleze grăbit și temător un film ezitant. Mă gândesc, pe de altă parte, că timpul scurt și amploarea inimaginabilă a tragediei au făcut ca rezultatul să fie așa cum a fost.

Altfel, efortul celor de la Discovery e binevenit. Fie și doar pentru că împiedică uitarea.

În ceea ce mă privește, un gând nu îmi dă pace de aseară, după primele secunde din film. Titlul acela care poate fi înțeles fie așa cum l-au comunicat producătorii, „Dezastrul din Colectiv” dar și așa cum l-am citit în primă instanță grație cine știe cărui scurtcircuit de atenție: „Dezastrul Colectiv”. Al nostru, al tuturor.

(sursa foto)