în Centru

Twitter, muriși, mă?

Twitter, muriși, mă?

unnamed

Am scris pentru Dilema Veche un text despre mult-prea-anunțata moarte a Twitter-ului românesc. Cred, printre altele, că:

● Debutul pe Twitter e enervant. După ce utilizatorul decide pe cine urmăreşte, capătă rapid sentimentul pe care trebuie să îl aibă un timid la o petrecere de extrovertiţi uşor abţiguiţi. Indiferent ce spune, nimeni nu îi dă atenţie. Trebuie să se lupte ca să o capteze. Atenţia se măsoară în număr de urmăritori şi în menţiuni din partea altor utilizatori. Debutantul trebuie să devină extrovertit. Pe alocuri, exhibiţionist. Există şi varianta în care poate rămîne utilizator pasiv, neangajat. A doua e uşor neonestă, iar conversaţia universală pierde.
● Twitter nu e prietenos cu utilizatorul. Zgomotul de fond e mare (tweet-uri aiuristice despre nimic), iar efortul de selecţie nu e uşor. Presupune urmărirea unui cont pentru o vreme înainte de a decide dacă e folositor sau nu.
● Lipsa de reacţie (dependenţa de like-uri are efecte aici) duce în foarte multe cazuri la abandon. Sînt milioane de conturi care lîncezesc nefolosite. Iar asta – o spun şi analiştii financiari şi cei ai fenomenului media – e una din marile probleme ale reţelei. Utilizatorii noi vin din curiozitate şi pleacă confuzi.
● Chiar şi în cazul utilizatorilor cu mulţi follower-i, poate interveni oboseala. M-am jucat de cîteva ori punînd aceeaşi frază pe Twitter şi pe Facebook. Invariabil, „răsplata“ e mai mare din partea martorilor lui Zuckerberg. Eu fac parte dintre perseverenţi, dar ştiu multe cazuri de abandon.
Insist și voi insista că Twitter rămâne util. Cu tot zgomotul lui neplăcut și cu tot cu interfața aia neprietenoasă. Fie și doar pentru că afli lucruri cu cinci minute mai devreme. Pentru mine asta e important.
Deci ne citim și acolo.
PS Diseară ne auzim la RFI pentru o discuție pe tema asta și pe altele colaterale.