în Centru

Ușor cu rasismul pe scări

Ușor cu rasismul pe scări

Consilierul de stat pe problemele romilor, Dana Varga, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că şeful Cancelariei primului-ministru, Dragoş Tudorache, i-a spus că „există prea mulţi ţigani în Guvern” şi nu mai este nevoie de serviciile ei după ce Valeriu Ciolan Nicolae a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului.

(sursa)

Grav, aș zice. De la termenul folosit („țigani”) și până la ideea că „sunt prea mulți” orice în guvern. Dragoș Tudorache nu a spus încă nimic. Probabil o va face.

Acum un pic de context:

– din știrea Mediafax  nu rezultă dacă doamna Varga are vreo plângere directă sau doar a dat publicității un dialog informal. However, dacă a ieșit cu un titlu-acuzație îmi închipui că doamna are totuși ceva de reclamat („discriminarea”). Poate ar fi fost bine pentru Mediafax să redea o declarație mai largă

-e discriminare dacă un demnitar lucrează cu consilierii pe care și-i alege? Eu zic că nu. În știrea de mai sus se precizează clar că Dana Varga e șefă a nu știu cărei structuri din ALDE, adică unul din partidele care NU a votat guvernul. Trebuie ținută în post? Nu e un pic ridicol? Dna Varga nu aleasă și nici validată de parlament și nu are nici drept prin naștere să lucreze la guvern.

-ăsta e al doilea caz într-o perioadă scurtă în care descoperim modelul soldat japonez uitat în tranșee. Nu demult îl aveam pe dl Stanoevici, un actor care juca prost drama „profesionistului” pus de Ponta și trimis la plimbare de oamenii lui Cioloș. Aici este cu totul vina actualului guvern care nu a făcut curat în casă înainte de a se apuca de treabă

-da, cuvântul „țigan” se folosește încă în discuții informale, la guvern sau aiurea.

Pentru a lămuri exact ce s-a întamplat acolo, trebuie să vedem și ce spune șeful cancelariei prim-ministrului. Eu tind să cred că ne jucăm prea ușor cu acuzații de rasism și de pe urma acestei întâmplări nu câștigă nimeni.

PS Sunt curios dacă Valeriu Nicolae ar fi acceptat să lucreze cu un șef care discriminează romii. Am dubii majore.