Am uneori senzația că premierii României  și Ungariei se folosesc cu bună știință unul pe altul și le place foarte mult asta.

Imaginea pe care ți-o evocă schimbul de replici dintre Victor și Viktor e aceea a doi îndrăgostiți vorbind noaptea la telefon, închiși fiecare în baia proprie și plănuind diverse tâmpenii pe care să le spună a doua zi.

Închipuiți-vă scena:

Victor: „Bag-o tu pe aia cu autonomia și eu răspund cu PPE-ul”

Viktor: „Hi, hi, hi”

Victor: „Auzi, auzi, te superi dacă zic de Trianon?”

Viktor:”Băi, lasă că zic eu de Trianon. Trebuie să le iau fața ălora de la Jobbik”

Victor (Pe fundal se aud țipete. Cineva înjură și spune ceva de sondaje și alegeri): „Bineee, mă, bine”

Viktor: „Vezi că o să îți iau ambasadorul la mișto.”

Victor (Gălăgia din background crește): „Ticălos mic ce ești. Al tău a fugit repede”

Viktor: „Hihihi, auzi nu ceri o discuție în PE în care să mă facă ăia dictator? I get hard on these things”

Victor: „Ooo, ce idee. Autoritarule, extremistule, tiranule….”

Viktor: „Uhm…”

Victor (aproape țipând peste vocile din fundal): „Trebuie să plec. Am uitat consultanții politici în grădină și acum se ceartă pe contul meu de twitter”

Viktor: „Închide tu primul!”

Victor: „Ba tu…”

Viktor:”Tu…”

Victor: „Kim Jong Un al Panoniei, tu primul”

Viktor: „Oooh…”

Victor închide. De partea cealaltă a convorbirii, cu un rictus extaziat, Viktor aude ultimele vorbe în română. Vin din grădina lui Victor. Ceva cu Sebi, sondaje, Facebook. Nu-l mai interesează. 

Pasager, îi trece prin minte un gând: „Ce prieten bun!”

(Context)