Am uneori senzația că premierii României și Ungariei se folosesc cu bună știință unul pe altul și le place foarte mult asta.
Imaginea pe care ți-o evocă schimbul de replici dintre Victor și Viktor e aceea a doi îndrăgostiți vorbind noaptea la telefon, închiși fiecare în baia proprie și plănuind diverse tâmpenii pe care să le spună a doua zi.
Închipuiți-vă scena:
Victor: „Bag-o tu pe aia cu autonomia și eu răspund cu PPE-ul”
Viktor: „Hi, hi, hi”
Victor: „Auzi, auzi, te superi dacă zic de Trianon?”
Viktor:”Băi, lasă că zic eu de Trianon. Trebuie să le iau fața ălora de la Jobbik”
Victor (Pe fundal se aud țipete. Cineva înjură și spune ceva de sondaje și alegeri): „Bineee, mă, bine”
Viktor: „Vezi că o să îți iau ambasadorul la mișto.”
Victor (Gălăgia din background crește): „Ticălos mic ce ești. Al tău a fugit repede”
Viktor: „Hihihi, auzi nu ceri o discuție în PE în care să mă facă ăia dictator? I get hard on these things”
Victor: „Ooo, ce idee. Autoritarule, extremistule, tiranule….”
Viktor: „Uhm…”
Victor (aproape țipând peste vocile din fundal): „Trebuie să plec. Am uitat consultanții politici în grădină și acum se ceartă pe contul meu de twitter”
Viktor: „Închide tu primul!”
Victor: „Ba tu…”
Viktor:”Tu…”
Victor: „Kim Jong Un al Panoniei, tu primul”
Viktor: „Oooh…”
Victor închide. De partea cealaltă a convorbirii, cu un rictus extaziat, Viktor aude ultimele vorbe în română. Vin din grădina lui Victor. Ceva cu Sebi, sondaje, Facebook. Nu-l mai interesează.
Pasager, îi trece prin minte un gând: „Ce prieten bun!”
(Context)