în Centru

Ziua Națională a Antenei 3

Ziua Națională a Antenei 3

mickey sp

Mă uit la dezbaterile din parlament și nu pot să nu remarc nivelul abisal al discursului. Și nu mă refer la zbieretele Cristianei Anghel, doamna e un soi de animal de casă enervant. Ci la ceilalți.

Se evită absolut orice ar putea fi relevant pentru subiect. Nicio discuție despre milioanele de euro pe care statul nu vrea să le recupereze (nu numai de la Dan Voiculescu). Aproape nimic despre TVR. Nimic despre starea generală a industriei media. Nimeni care să facă legături sau să țină seama de context și de interesul public. Nimic-nimic.

Un delir al irelevanței. O defilare de iloți triști și spăimoși în clădirea lui Ceaușescu. Stăpânul-din-televizor cere omagii și le primește.

E al naibii de ironic cum niște domni și doamne care au votat cu două mâini legea defăimării (de a fost nevoie de o intervenție aproape brutală a ambasadei SUA pentru a elimina sancțiunile) vin acum și ne țin lecții despre „libertatea de exprimare”.

Sunt tentat să spun că sunt limitați. Dar cred, totusi, că le e frică. Le e frică să ridice privirea. Dacă ar avea oglinzi în sala aia, mii de ani de ghinion i-ar urmări.

Dacă aș fi directorul Antenei 3, aș chema toți angajații diseara și le-aș da o bere de Ziua Victoriei. Pentru că dezbaterea de azi din parlament asta este. 17 februarie va rămâne în memoria publică drept Ziua Antenei 3. Momentul în care relevanța stației devine formală, recunoscută de stat, integrată în el. A patra putere formală după cele judecătorească, executivă și legislativă.

Cât despre Dacian Cioloș, merită un premiu și el. Pentru toate atacurile penibile la care a fost supus azi. Dar nu știu exact ce ar putea primi. Poate niște scuze. Dar n-are cine să i le ofere.