Legile justiției n-au cum să iasă într-o formă decentă din Parlament. Sigur că unele amendamente sunt depuse doar întru enervarea publicului pentru ca ulterior cele câteva prevederi esențiale pentru cleptocrația care domină momentan țara să treacă nesmintite. Sigur că unele din prevederi sunt probabil necesare. Sigur că uneori (mai rar…
Klaus Iliescu
Știrea care m-a scos din sărite săptămâna asta e decizia ridicolă a președintelui de a fi mai verde decât românii verzi. Specific, dl Iohannis, ales tocmai pentru că proiecta o imagine a deschiderii inteligente și toleranței, a fost de acord cu eliminarea lui Tokes Laszlo de pe lista deținătorilor ordinului…
Ziua în care decența și-a luat două cuțite în gât
Klaus Iohannis a închis magistral aseară festivalul prilejuit ziua națională a Antenei 3. Așa cum trebuie să facă un președinte. A fost headlinerul. A vorbit la final și a punctat decisiv într-un soi de tentativă publică de sinucidere asistată. Anterior, trupele de la guvern și parlament își prezentaseră recitalulurile omagiale…
Președintele administrator
Președintele a ieșit un pic șifonat din consultările de săptămâna asta. Adevărat, nu la fel de șifonat ca administrația publică de sub el, mai ales acele componente ale ei desemnate să se ocupe de urmările incendiului de la Colectiv. Avem de-a face cu un dezastru de percepție în privința răspunsului…
Recapitulare din ochiul furtunii perfecte
E o săptămână de la dezastrul din Colectiv și sunt imens de multe lucruri despre care se poate scrie sau care pot fi teme de meditație. O să încerc o recapitulare foarte sumară a chestiunilor la zi: Răniții Se conturează un scandal uriaș în jurul felului în care autoritățile române…
Să respirăm un pic (update)
Actualizare (după ieșirea reprezentanților societății civile de la Cotroceni) Nicușor Dan pare să fi învățat să vorbească în public. Mai ratează funcții, dar e o schimbare. Sorin Ioniță a spus destul de clar că UNPR e un partid nefrecventabil de securiști. Reconfortant să auzi asta pe toate televiziunile. Președintele merge…
Un român se pregăteşte să moară
Indonezia a executat ieri opt oameni. Cei opt făceau parte din aşa-numitul grup Bali Nine, nouă persoane acuzate de trafic de droguri. Toţi străini. Unii dintre ei aproape copii (Andrew Chan – 22 de ani la data arestării, locuia cu părinţii). A scăpat o femeie. Temporar. Indonezienii încă au dubii…
Cele o sută de zile ale preşedintelui
Pe pagina de Facebook a Klaus Iohannis a apărut un fel bilanţ video al primelor 100 de zile de mandat prezidenţial. O înşiruire corectă şi plată de imagini cu dl Iohannis participând la evenimente publice şi întreţinându-se cu diverse persoane şi personalităţi. Dacă ai răbdare să îl urmăreşti până la capăt…
Aproape-Premierul PNL
PNL şi-a lansat recent programul de guvernare. Un fel de tentativă de revenire din pumni, după ce guvernul în funcţie a dat lovitura în termeni de PR cu propunerile pentru noul Cod Fiscal. Pentru cine n-a apucat să citească ideile liberalilor, un rezumat e de găsit aici. Aş fi dat…